La aniversarea a 60 de ani de existenţă, reprezentanţii Consiliului Europei spun că acesta nu este „un club al democraţiilor perfecte”, dar că angajamentele sale faţă de democraţie, drepturile omului şi supremaţia legii sînt valori esenţiale pentru stabilitate. Concluziile unei dezbateri aniversare la 60 de ani de la înfiinţarea Consiliului Europei, organizată la Palatul Parlamentului, au privit capacitatea instituţiei de a genera stabilitate. Secretarul general al organizaţiei, Terry Davis, a transmis un mesaj în care atrage atenţia asupra angajamentelor luate de guvernele statelor membre ale APCE. „În 2009, cu toate provocările presante şi ameninţările asupra drepturilor omului şi bunăstării oamenilor din Europa, Consiliul Europei se află aici pentru a reaminti guvernelor europene acest angajament faţă de democraţie, drepturile omului şi supremaţia legii - valori care sînt esenţiale pentru pace şi stabilitate. În consecinţă, ele sînt ca o sănătate bună: nu-i acorzi multă atenţie pînă cînd o pierzi şi este întotdeauna o idee bună să ai grijă de sănătatea ta\", a susţinut Davis. Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj, prin intermediul consilierului prezidenţial Peter Eckstein Kovacs, în care face referire la recentele conflicte din Republica Moldova, izbucnite în urma alegerilor. „Considerăm că expertiza impresionantă în domeniul democraţiei şi edificării statului de drept a Consiliului Europei constituie un instrument adecvat pentru a gestiona şi sancţiona derapajele autorităţilor în raport cu proprii cetăţeni. În acest sens, apreciem eforturile depuse constant de reprezentanţii Consilului Europei, în mod special din cadrul Adunării Parlamentare, în ceea ce priveşte procesul de monitorizare a alegerilor şi dezvoltării democratice ulterioare“, a transmis preşedintele, catalogînd APCE drept un „gardian” al democraţiei în ce priveşte „reacţiile prompte faţă de situaţia din Republica Moldova”. Deputatul PD-L, Maria Stavrositu, a participat, ieri, la reuniunea de aniversare a 60 de ani de la înfiinţarea Consiliului Europei. În calitate de parlamentar pentru România, la Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, din cadrul APCE, Stavrositu a subliniat faptul că la nivelul CE au fost lansate mai multe campanii de combatere a violenţei domestice şi a traficului de persoane, precum şi campanii vizînd îmbunătăţirea tratamentului femeilor aflate în detenţie. „Un accent deoseobit se pune pe combaterea discriminării şi reducerea efectelor acesteia. După cum se ştie, există discriminare explicită şi discriminare implicită. Discriminarea explicită se manifestă în mod evident, cîteodată chiar ostentativ şi de aceea este mai uşor de combătut, însă discriminarea implicită este mai dificil de probat şi ca urmare mai greu de combătut“, a completat deputatul PD-L.