Consiliul Judeţean Constanţa i-a oferit o şansă la viaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
O copilă de cinci ani, din Murfatlar, va fi operată de medici greci!

Consiliul Judeţean Constanţa i-a oferit o şansă la viaţă

Social 04 August 2012 / 00:00 421 accesări

Chiar dacă a păşit în această lume cu stângul, familia unei copile (cu o gravă suferinţă la naştere), acum în vârstă de cinci ani (Amalia Ioana Manole), nu a renunţat nici măcar o clipă să lupte pentru ca fetiţa să se facă bine. Momentele de fericire pe care oricine trebuie să le simtă atunci când un copil vine pe lume s-au transformat în clipe de groază pentru familia Manole, îşi aduce aminte mama, Liliana Violeta Manole. Fetiţa sa a primit la naştere nota 6 (scor Apgar), fapt care anunţa probleme de sănătate. Şi aşa a fost. „Nu după mult timp, mi-au spus că are comoţie cerebrală şi pareză şi că nu este deloc bine, că pot apărea crize epileptice. I-au fost făcute nişte teste şi nu avea nicio reacţie. Mi-a fost luat copilul şi dus imediat la Terapie Intensivă. Am simţit atunci că urmau să apară probleme din ce în ce mai grave. Şi au fost multe, ne-am chinuit mult până la vârsta de cinci, atât cât are acum Amalia”, povesteşte mama. Cum sprijin nu a avut, iar venitul familiei este mult prea mic pentru a-i îngriji suferinţa Amaliei, mama a spus că eforturile au fost mult prea mari, dar nu a cedat o clipă. A sperat că, într-un final, se va găsi o soluţie, iar Amalia va fi ca toţi ceilalţi copii, adică să nu mai sufere, să se poată juca, să poată vorbi, să poată înţelege ce se petrece în jurul ei. „Nu demult, medicii mi-au spus că are gândirea unui copil de opt luni. Mi-a fost greu să aud asta, dar sper că va fi bine. Au urmat drumuri multe la Bucureşti, toate spre binele copilului”, a spus Liliana Manole. Cu ceva timp în urmă, ea a aflat, de la unul dintre medicii din Bucureşti, că în Grecia există o clinică unde profesează specialişti de care Amalia ar avea nevoie şi care, la solicitare, ar putea să vină ei în ţară, bineînţeles şi cu un aparat de care copilul are nevoie. Dar pentru asta familia trebuia să strângă o sumă de bani uriaşă. „Este vorba despre o intervenţie VNS - metoda stimulării vagale - (un dispozitiv special implantat care reduce crizele bolnavilor cu epilepsie - n.r.), un aparat special care-i va fi montat şi care trebuie supravegheat periodic”, a spus mama.

SPRIJIN DIN PARTEA AUTORITĂŢILOR LOCALE De când a aflat că există o şansă pentru micuţa Amalia, mama a început să se intereseze, să facă tot posibilul pentru a strânge suma de bani necesară procurării aparatului. A apelat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unde i-a fost întocmit un dosar. Nu după mult timp, în localitate a venit într-o vizită de lucru preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, care atunci când a aflat povestea Amaliei a promis că va analiza dosarul. „Este un om cu suflet mare, ştiam că nu o să mă refuze, ştiam că mă va ajuta. Atunci când a venit în Murfatlar m-am dus la el cu fetiţa în braţe şi mi-a promis că mă va ajuta dacă actele sunt în regulă. Şi aşa a fost, nu au fost doar vorbe”, a declarat mulţumită mama Amaliei. În contul familiei, CJC a alocat suma necesară aparatului, respectiv 700 de milioane de lei vechi. „Am rămas fără cuvinte, sunt aproape un miliard de lei vechi. Imediat am făcut formalităţile pentru a trimite suma în contul clinicii din Grecia. Săptămâna viitoare, Amalia este programată la operaţie. Sper să fie bine, să scape de această nenorocire”, a spus mama copilei. O echipă de medici din Grecia, la care vor asista şi doctori ai Spitalului Bagdasar Arseni din Bucureşti, va monta aparatul fetiţei. În premieră în România, dispozitivul VNS a fost implantat cu succes la doi pacienţi cu epilepsie, pe 8 aprilie 2009, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). “O să mai avem nevoie de bani pentru că am înţeles că trebuie să ne achiziţionăm noi bateriile necesare funcţionării aparatului”, spune Liliana Manole. Familia îi roagă pe toţi cei care au posibilitate să doneze în cutiile ce se află în unele magazine din Constanţa, una dintre cutiile de colectă fiind amplasată la magazinul Brick.



12