Reprezentanţii Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) au depus prin Programul Operaţional Regional (POR) un proiect pentru reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Şeful Serviciului de Coordonare Programe din Direcţia Generală de Afaceri Europene din cadrul CJC, Carla Stamate, a declarat că, în ...
Turiştii şi constănţenii mai au la dispoziţie o săptămînă pentru a putea viziona reprezentaţiile oferite de Circul Medrano, venit tocmai din Italia, şi care, pe parcursul a două luni, a încîntat publicul cu reprezentaţiile pregătite. „Pe 24 august ne încheiem activitatea din staţiunea Mamaia ...
A 107-a ediţie a Zilei Marinei s-a petrecut sub semnul absenteismului în ceea ce priveşte oficialităţile. Dacă în anii anteriori tribuna oficială era plină de miniştri, secretari de stat sau aleşi locali, anul acesta, cele mai multe scaune au rămas goale. Singurii prezenţi la manifestările prilejuite de ...
Ieri a venit rîndul copiilor din comuna Săcele să se bucure de programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2009”, iniţiat de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Instituţiile şi societăţile comerciale implicate în program sînt: ...
La sediul Primăriei Medgidia a avut loc, joi, o întîlnire a echipei de lucru care lucrează la proiectul „Pentru o viaţă sănătoasă”, demarat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Proiectul are ca scop facilitarea accesului cetăţenilor romi la serviciile de asistenţă medicală şi educaţie ...
Reprezentanţii autorităţilor locale au stabilit ieri, la Buşteni, împreună cu ministrul Finanţelor, ca fondurile pentru administraţiile locale să fie repartizate printr-un algoritm şi prin licitaţii de proiecte organizate la nivel judeţean. La şedinţa de la Buşteni s-au reunit reprezentanţii ...
Criza financiară care a lovit România se resimte şi la nivelul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), cel puţin în ceea ce priveşte implementarea proiectelor. Direcţia pentru Turism şi Servicii Publice din cadrul CJC a reuşit finalizarea mai multor studii de fezabilitate pentru o serie de proiecte privind ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a obţinut finanţare pentru extinderea Complex Terapeutic Centrul Albatros, prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.4. Proiectul depus de autoritatea judeţeană vizează îmbunătăţirea infrastructurii de educaţie ...
Pînă la ediţia 2009 a Festivalului Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Românesc - Mamaia, manifestare de anvergură şi aşteptată cu nerăbdare de publicul de la malul mării, au rămas mai puţin de două săptămîni. Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi dedicat descoperirii ...
La Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (MINA) Constanţa s-au celebrat, ieri, în cadrul unei sesiuni omagiale la care au luat parte specialişti în arheologie constănţeni şi din ţară, 19 secole de la inaugurarea Monumentului Triumfal de la Adamclisi, Tropaeum Traiani, despre care Grigore Tocilescu ...
Faleza din faţa Comandamentului Flotei găzduieşte, sîmbătă, începînd cu ora 10.00, festivităţile organizate cu prilejul Zilei Marinei. Acestea vor fi deschise cu ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, după care urmează slujba religiosă oficiată de un sobor de preoţi. La manifestări participă ...
Proiectul Codului Educaţiei a intrat, la sfîrşitul acestei săptămîni, în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). Pachetul a fost conceput, definitivat şi asumat sub coordonarea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, de către reprezentanţii ministerului ...
În fiecare an, Ziua Marinei Române este întîmpinată, în oraşul de la malul mării, cu spectacole incendiare în aer liber, dedicate constănţenilor, dar şi miilor de spectatori estivali. În această seară, de la ora 19.00, în parcarea din Poarta I – Port, se dă startul show-urilor live susţinute de ...
Festivalul „Callatis 2009” a continuat şi în seara de joi, cu spectacole susţinute de o parte din cei mai mari artişti autohtoni. Principalul organizator al acestei ample manifestări, care are loc între 9 şi 16 august, este Primăria Municipiului Mangalia, cu sprijinul Consiliului Judeţean ...
Festivalul „Callatis” a continuat şi în seara de miercuri, cu spectacole susţinute de o parte din cei mai mari artişti autohtoni şi nu numai, transformînd oraşul Mangalia într-unul dintre cele mai căutate şi vizitate puncte de pe litoralul românesc. Prinicipalul organizator al acestei ample ...
Programul „Spectacole pentru copii - Caravana Estival 2009“, destinat copiilor din mediul rural constănţean, a continuat, ieri, pentru 150 de şcolari din comuna Poarta Albă. Demarat în urmă cu trei ani, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu ...