După ce în doar patru ani a finalizat pietruirea tuturor drumurilor din localitate, Primăria Ciocîrlia va demara din toamna acestui an lucrările de asfaltare cu tratament dublubituminos a celor 25 de km din comună. Potrivit afirmaţiilor primarului, Traian Dragomir pietruirea şi asfaltarea străzilor din ...
Imediat după preluarea mandatului de primar, social-democratul Ioan Suciu, a început realizarea lucrărilor proritare pentru comuna Ciobanu. Potrivit declaraţiilor noului primar, un proiect prioritar este plombarea lui DC 68, care uneşte Hîrşova de Ciobanu. „Este vorba de o porţiune de cinci kilometri de ...
Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Intrepretare „Mamaia Copiilor“ a debutat cu dreptul, joi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Zeci de copii din întreaga ţară, mai puţin din Constanţa, au păşit cu emoţie pe scena instituţiei de cultură, pentru a-şi ...
De voie bună şi nesilit, cu sula-n coaste, de Traian Băsescu, domnul Vasile Blaga şi-a prezentat demisia, în urma înfrîngerii suferite la alegerile locale. Sigur, fie ea şi de onoare, care bate obrazul gros, demisia dintr-o funcţie importantă nu reprezintă un motiv de bucurie şi satisfacţie politică. E ...
„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Celebra profeţie atribuită lui André Malraux este pe cale să se împlinească, astfel că dincolo de marile probleme care macină lumea contemporană - războaiele, terorismul internaţional sau crizele economice - secolul XXI a debutat ca unul cît se ...
În cîteva zile, Primăria din Chirnogeni şi-a propus să inaugureze noul teren de sport reabilitat, la care, în prezent, încă se lucrează pentru ca acesta să fie amenajat aşa cum îşi doresc copii de la Şcoala I-VIII din Chirnogeni. „Lucrările pentru reamenajare a terenului de sport au durat ...
Conducerea Prefecturii Constanţa s-a întîlnit, ieri, cu primarii din judeţ pentru a discuta probleme privind: stadiul derulării Programului naţional de infiinţare a perdelelor forestiere, adoptarea de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei, aplicarea planului anual pentru furnizarea de produse alimentare ...
În urmă cu o săptămînă, noul primar al comunei Cobadin, Cristian Telehoi, a demarat proiectul pentru amenajarea unui sistem de alimentare cu apă de care vor beneficia 583 de locuitori din satul Conacu, arondat administrativ Primăriei. Potrivit noului edil-şef au început deja lucrările de forare a puţului ...
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a identificat trei locaţii unde doreşte să amenajeze trei noi cartiere de locuinţe. Toate locaţiile sînt terenuri virane, pe care vechea administraţie locală le-a lăsat în paragină. Primarul Mariana Mircea a declarat că pe unul dintre aceste terenuri, situat ...
Cele mai importante cinci străzi din localitatea Lanurile, comuna Bărăganu au început să fie pietruite în urmă cu două săptămîni printr-un proiect al Primăriei din localitate. Potrivit afirmaţiilor primarului, Constantin Benţea, niciun drum din interiorul localităţilor comunei Bărăganu nu a fost ...
Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“ debutează, în această seară, de la ora 20.15, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Secţiunea de Interpretare se desfăşoară pe patru categorii de vîrstă: 5 - 7 ani, 8 - 10 ani, 11 – 13 ani şi ...
O vizită din România în Moldova a fost anulată Preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu, se declară uimit că “cineva” a anulat fără ştirea sa vizita la Chişinău a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de Mircea Geoană, programată pentru ...
Diverse personaje stranii ale politichiei contestă, evident, aiurea în tramvai, ierarhiile stabilite de electorat şi, cu toate că nu au contat la alegerile locale, dovadă scorurile care provoacă rîsul curcilor în cascadă, se ţin cu dinţii de funcţiile pe care le deţin în partid. Bălăcindu-se într-un ...
Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, îi va reuni, de mîine, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, pe micii aspiranţi la trofeul „Mamaia“. În primele zile ale festivalului, concurenţii la cele două secţiuni, Creaţie ...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) a recuperat peste două milioane euro, în urma efectuării unor controale cu suspiciuni de fraudă privind utilizarea fondurilor Phare. Potrivit declaraţiilor ministrului MDLPL, Laszlo Borbely, valoarea totală a sumelor recuperate ca urmare a ...
Noul primar al Mangaliei, social-democratul Claudiu Tusac, este pus pe fapte mari, în ceea ce priveşte aspectul staţiunilor din sudul litoralului. Dacă în urmă cu o săptămînă, într-un amplu control, Tusac a dat doar avertismente unităţilor economice unde s-au constatat nereguli, ieri, primarul a trecut la ...