Conducerea centrală a PSD s-a întîlnit ieri, la Bucureşti, cu aleşii locali ai partidului, întrunire la care au participat peste 700 de primari şi preşedinţi social-democraţi de consilii judeţene din ţară. Constanţa a fost reprezentată de o delegaţie de peste 20 de primari, condusă de primarul ...
Curtea de Apel Galaţi a decis ieri, irevocabil şi executoriu, încetarea de drept şi înainte de termen a mandatelor celor şapte consilieri judeţeni din Vrancea care au trecut de la PSD la PNL sau PD. Instanţa a admis astfel recursul formulat de organizaţia PSD Vrancea şi a modificat în parte sentinţa ...
Primăria Horia a organizat ieri o adevărată sărbătoare în localitate, cu ocazia zilei Hramului Bisericii Sf. Mare Mucenic Dimitrie. „Noi organizăm manifestări ample în fiecare an cînd se sărbătoreşte hramul bisericii, însă anul acesta festivitatea este una specială”, a spus primarul ...
Sute de localnici au participat ieri la sărbătorirea hramului bisericii "Sf. Dumitru", din comuna Comana. Manifestările au debutat la primele ore ale dimineţii şi au continuat pînă seara tîrziu. Sărbătorirea hramului "Sf. Dumitru" a început cu slujba religioasă şi a continuat cu un inedit spectacol ...
Festivităţile dedicate Zilei Armatei Române au debutat matinal la Constanţa odată cu ceremonialul militar şi religios de la monumentele eroilor din Cimitirul Central Constanţa. La festivităţile militare au luat parte reprezentanţi ai administraţiei locale, Primăriei Municipiului Constanţa, cei ai ...
Consilierii PNL, PD, PC şi PNG nu s-au prezentat luni la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vrancea (CJV), convocată de Marian Oprişan, după ce, duminică, liderii partidelor reprezentate în Consiliu au decis reluarea activităţii instituţiei şi organizarea unui referendum privind dizolvarea CJ şi ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a aprobat, în şedinţa de săptămîna trecută, modificarea anexei 6 a HCJ 236/2005, privind stabilirea tarifelor, taxelor şi taxelor speciale. Anexa se referă la taxele de intrare percepute de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. La solicitarea echipei manageriale care ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea (CJV), Marian Oprişan, s-a întîlnit ieri cu liderii PNL, PD şi PC din Vrancea, pentru a găsi soluţii pentru deblocarea activităţii Consiliului Judeţean. Marian Oprişan a declarat că liderii PNL, PD şi PC nu au mai participat la întîlnirea propusă de el ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a adoptat în şedinţa de săptămîna trecută o hotărîre privind externalizarea mai multor servicii din cadrul Muzeului de Arheologie şi Istorie Naţională, instituţie aflată în subordinea CJC. Proiectul a fost dezbătut la iniţiativa directorului general al muzeului ...
Clinicile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul de pacienţi care ajung zilnic la unitatea medicală, astfel încît s-a decis ca secţiile să fie modernizate şi recompartimentate. Consiliul Judeţean Constanţa a sprijinit lucrările de reconstrucţie, iar la ...
Tomis Development a lansat, ieri, prima sa investiţie imobiliară, complexul rezidenţial “Tomis Plus”. Ansamblul, format din 584 de locuinţe (448 de apartamente şi 136 de vile), va fi ridicat pe un teren de 128.000 de mp, localizat pe bulevardul Tomis, la ieşirea din oraş spre aeroportul ...
Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a înfiinţat un birou pentru integrare europeană, care se va ocupa de realizarea proiectelor cu finanţare comunitară de reabilitare a drumurilor şi de sprijinire a autorităţilor locale care doresc să îşi reabiliteze străzile interioare cu ...
Corul constănţean "Cantilena" a obţinut, în Germania, diploma de argint a Festivalului şi Concursului Internaţional de Interpretare Corală "Robert Schuman". Desfăşurîndu-se în perioada 11 - 15 octombrie, la Zwickou (Germania), concursul a reunit 70 de coruri, din peste 40 de ţări. Constanţa a fost ...
Corul constănţean "Cantilena" a obţinut, în Germania, diploma de argint a Festivalului şi Concursului Internaţional de Interpretare Corală "Robert Schuman". Desfăşurîndu-se în perioada 11 - 15 octombrie, la Zwickou (Germania), concursul a reunit 70 de coruri, din peste 40 de ţări. Constanţa a fost ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a dezbătut ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare, transformarea Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa (RAJA) în societate pe acţiuni. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat că RAJA, în calitate de operator regional, a obţinut o finanţare europeană ...
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a dezbătut ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare, transformarea Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa (RAJA) în societate pe acţiuni. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat că RAJA, în calitate de operator regional, a obţinut o finanţare europeană ...