Directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP), Vasile Moldovanu, a declarat, ieri, că instituţia pe care o conduce are de recuperat peste 5 miliarde de lei de la mai multe primării din judeţul Constanţa pentru lucrările de deszăpezire efectuate în iernile ultimilor trei ani ...
Administraţia locală din comuna Independenţa a demarat mai multe proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii din localitate, astfel că, în prezent, în întreaga comună există şase şantiere de lucru. Unul dintre proiecte vizează racordarea locuinţelor a peste 240 de familii din satul Olteni la reţeaua de ...
La sediul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a avut loc, ieri, şedinţa în plen a Autoritătii Teritoriale de Ordine Publică Constanţa (ATOP), la care au participat vicepreşedintele CJC şi preşedintele ATOP Petre Stancă, consilierii judeţeni Ion Porojnicu şi Florea Dumitru, şeful Inspectoratului ...
Constanţa va deveni, timp de o săptămînă, în perioada 4-10 septembrie, capitala românească a cinematografiei, găzduind prima ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF 2006, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi Uniunea Producătorilor de ...
Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia găzduieşte, astăzi, începînd cu ora 21:00, prima seară de concurs a Festivalului Naţional al Cîntecului şi Dansului Popular Românesc “Mamaia 2006”. Ajunsă la cea de-a VI-a ediţie, manifestarea se desfăşoară în perioada 30 august - 1 septembrie şi este ...
Primăria Ion Corvin participă direct la construirea bisericii din satul Crîngu, aflat în raza administrativă a comunei. Primarul comunei, Marcela Rădulescu, a declarat că, în urmă cu cinci ani, mai mulţi localnici au demarat construcţia lăcaşului de cult pe propria cheltuială, însă, în timp, au rămas ...
Deşi au trecut luni bune de la inundaţiile care au devastat comuna Ostrov, guvernanţii nu au reuşit, nici pînă acum, să demareze lucrările de reconstrucţie a caselor distruse de viituri. Primarul localităţii, Niculae Dragomir, a declarat că, în urma inundaţiilor, 54 de case au fost afectate, experţii ...
La Cernavodă, problema celor 12 familii cu 60 de membri, care au rămas fără adăpost în urma unui incendiu devastator, produs în noaptea de 18-19 august, este departe de a fi soluţionată. Cu toate acestea, primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hînsă, susţine că sinistraţii au intrat în posesia unor ...
După două seri de concurs aflate sub semnul emoţiilor, duminică seară, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia, cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, a culminat cu Gala Laureaţilor. Organizatorii celei de-a 36-a ediţii a festivalului au fost ...
În perioada 30 august - 1 septembrie, Consiliul Judeţean Constanta, în colaborare cu Societatea Româna de Televiziune – TVR 1 organizează, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia, Festivalul Cîntecului şi Dansului Popular Românesc "Mamaia 2006". Ca şi în ediţiile anterioare, concursul se va ...
Cel mai important eveniment muzical din România, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia 2006”, s-a desfăşurat, în perioada 25 - 27 august, la Teatrul de Vară din staţiunea Mamaia. Cea de a 36-a ediţie a manifestării s-a bucurat de un public numeros, din rîndul spectatorilor care au ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat, la începutul anului 2006, programul de diplomaţie publică intitulat “Promovarea comunităţilor locale din România în spaţiul Uniunii Europene”, care se desfăşoară în perioada 2006-2007. Pentru judeţul Constanţa, programul constă în efectuarea a ...
Primarii comunelor cu numele Horia din întreaga ţară s-au întrunit, la sfîrşitul săptămînii trecute, în comuna cu acelaşi nume din judeţul Alba, pentru a semna un acord de înfrăţire. “În urmă cu un an, primarul comunei Horea din Alba a ajuns la noi în localitate şi, după mai multe discuţii ...
Una dintre noutăţile ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia constă în faptul că, atît concurenţii din cadrul Secţiunilor de Creaţie şi Interpretare, cît şi artiştii care vor susţine recitaluri vor fi machiaţi şi coafaţi de o echipă profesionistă de stilişti ...
Cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia debutează, în această seară, pe scena Teatrului de Vară din staţiunea Mamaia, cu primele serii de concurenţi la Secţiunile Interpretare şi Creaţie. Organizatorii - Consiliul Judeţean Constanţa, în colaborare cu Societatea Română ...
Cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia debutează, în această seară, pe scena Teatrului de Vară din staţiunea Mamaia, cu primele serii de concurenţi la Secţiunile Interpretare şi Creaţie. Organizatorii - Consiliul Judeţean Constanţa, în colaborare cu Societatea Română ...