În această săptămînă, Consiliul Local Cernavodă se va întruni, într-o şedinţă extraordinară, pentru a aproba două proiecte de hotărîre, privind contribuţia Consiliului la reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare din localitate. Primarul Gheorghe Hânsă a declarat că autorităţile locale din Cernavodă vor acorda un milion de euro, iar Uniunea Europeană 3,5 milioane euro, fonduri suficiente pentru reabilitarea integrală a reţelelor de apă şi canalizare. Hânsă a adăugat că aceste două proiecte privind reţelele de apă şi canalizare vor fi demarate, începînd din 2008. Edilul oraşului a declarat că, pînă în prezent, doar o parte din reţeaua de termoficare a oraşului a fost înlocuită. Autorităţile locale din Cernavodă au reuşit să schimbe reţeaua termică din cartierul Columbia, zona centrală şi o parte a cartierului Trust. Hânsă spune că au fost cheltuite peste trei miliarde de lei vechi pentru schimbarea conductelor şi vanelor, dar fondurile au fost insuficiente pentru a moderniza toate reţelele. În paralel, au fost înlocuite reţelele de termoficare şi de la unităţile de învăţămînt din oraş. Gheorghe Hânsă a precizat că perioada mare în care se execută aceste lucrări este cauzată de faptul că programul este derulat cu fonduri de la bugetul local. Primarul a mai spus că, în urma mai multor dezbateri publice, locuitorii au cerut reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, dar şi construcţia de locuinţe. Primarul Gheorghe Hânsă a declarat că un rol foarte important în dezvoltarea oraşului îl are Centrala Nucleară Electrică, care poate contribui la amenajarea unor obiective de interes public.