Consilierii locali din Constanţa s-au întrunit în şedinţă de îndată pentru a solicita transmiterea cu titlu gratuit către Primăria Constanţa a unui pachet de acţiuni de 13% de la APM Constanţa. Hotărârea a fost aprobată de 20 din cei 21 de consilieri prezenţi la întrunire. Primarul Radu Mazăre a explicat că a fost nevoie de adoptarea acestei hotărâri pentru a fi realizat actul normativ de transfer a celor 13 procente suplimentare, pe lângă cele 20% pe care le deţine deja Primăria Constanţa, în cadrul APMC. "Noi votasem acum o săptămână că ne dăm acceptul, însă cei de la minister ne-au informat că hotărârea trebuie completată în acest fel". În aceeaşi şedinţă Consiliul Local a dat mandat reprezentatului său în Adunarea Generală a Asociaţilor APM, pentru că deţine 20% din acţiuni, ca să studieze nivelul redevenţelor chiriilor întrucât sunt informaţii publice că se plătesc chiriile infime de acum 15-20 de ani, fapt care a fost declarat şi de primar. Radu Mazăre a mai spus că neactualizarea acestor chirii a avut un impact foarte mare asupra profitului APM şi implicit asupra celor 20% pe care le are CL.