Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se întruneşte, astăzi, în cadrul unei şedinţe ordinare care are 95 de puncte anunţate pe ordinea de zi. 31 de proiecte de hotărîri ale CLM vizează aprobarea de Planuri Urbanistice de Detaliu, în timp ce alte 23 de proiecte vizează respingerea unui Acord al Consiliului, necesar obţinerii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unor terenuri din municipiul Constanţa. Tot astăzi, Consiliul va dezbate oportunitatea înfrăţirii şi cooperării municipiului Constanţa cu oraşul Sankt Petersburg din Federaţia Rusă. În acest sens, consilierii vor desemna membrii unei comisii care va pleca în oraşul rusesc în vederea îndeplinirii unei misiuni privind semnarea actelor de colaborare de către autorităţile ruse. Din delegaţie va face parte, în cazul în care CLM va aproba o hotărîre în acest sens, şi deputatul Ignat Miron, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu federaţia Rusă.
Consilierii locali municipali vor avea la dispoziţie, astăzi, studiile de prefezabilitate efectuate pentru obiectivele de investiţii privind amenajarea unei piste pentru rolleri, skateri, biciclişti în incinta Parcului Tăbăcărie, amenajarea a zece terenuri de sport în municipiu şi amenajarea a trei parcuri de distracţii tip „Ţara Piticilor”. Amintim că cele trei obiective au fost anunţate ca fiind parte a programului de investiţii din acest an al municipalităţii. Un alt proiect de hotărîre vizează aprobarea listei de priorităţi privind soluţionarea cererilor pentru repartizarea locuinţelor ANL, acordate tinerilor în regim de închiriere. Tot astăzi se va dezbate ajustarea tarifelor de distribuţie a energiei termice, percepute constănţenilor care sînt racordaţi la punctele termice RADET şi va fi stabilit şi preţul de referinţă de distribuţie a energiei termice în sistem centralizat.
Mai mult, Consiliul Local va participa, în calitate de fondator, la constituirea Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului – Litoral. Un alt proiect supus dezbaterii CLM vizează desemnarea reprezentanţilor Consiliului în comisiile de evaluare şi asigurare a calităţii educaţiei în unităţile de învăţămînt. Un alt reprezentant al CLM va fi desemnat ca membru al Consiliului Etic al Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa.