Consiliul Local Techirghiol joacă la loto

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soluţie pentru o posibilă finanţare a proiectelor oraşului

Consiliul Local Techirghiol joacă la loto

Eveniment 20 Octombrie 2010 / 00:00 501 accesări

România, ţară membră a Uniunii Europene, ar fi trebuit, în anul de graţie 2010, să fie alături de celelalte ţări europene în plină ascensiune în ceea ce priveşte dezvoltarea. La un an după aderare, România părea să fie în rândul ţărilor care au înţeles exact ceea ce trebuie să facă pentru a beneficia din plin de fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii. Din nefericire, la sfârşitul anului 2008, schimbarea Guvernului nu a adus nimic bun pentru România. Mai mult decât atât, în România a ajuns şi criza economică mondială, care a afectat serios administraţiile publice locale. Cei care sperau că Guvernul va sprijini autorităţile locale pentru obţinerea cât mai rapidă a fondurilor europene s-au înşelat, pentru că pedeliştii care s-au cocoţat în scaunele ministeriale nu au făcut nimic în acest sens. Pedeliştii nu s-au concentrat decât asupra propriilor interese şi astfel s-a ajuns în situaţia în care administraţiile locale din România să declare falimentul. Eforturile primăriilor de a face proiecte au fost ignorate de guvernanţi, ajungându-se în situaţia ca sute de proiecte să fie eligibile, dar nefinanţabile. Mai grav este că, pentru toate aceste proiecte, autorităţile locale au cheltuit bani din bugetele locale. Fiecare dintre primarii judeţului Constanţa a căutat soluţiile cele mai bune pentru a-şi putea finaliza proiectele. La Techirghiol, ingeniozitatea autorităţii locale a depăşit orice aşteptări. Consilierii locali ai oraşului Techirghiol au aprobat ieri, cu majoritate de voturi, hotărârea privind cesionarea unei părţi din indemnizaţia de consilier local pentru cumpărarea unui bilet săptămânal la Loteria Naţională în scopul obţinerii de venituri pentru oraşul Techirghiol. Primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan, a declarat că din cei 11 consilieri prezenţi, 10 au votat în favoarea hotărârii, iar unul împotrivă. „Consilierii PSD şi PNL au considerat acest demers unul interesant, care poate da o şansă bugetului local. Consilierul PDL a votat împotrivă şi nu pentru că a avut argumente solide, ci pentru simplul fapt că este împotriva tuturor hotărârilor adoptate de Consiliul Local Techirghiol. Eu sper să nimerim cele şase numere norocoase care să ne aducă la bugetul local banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor pe care dorim să le demarăm. Şansa de a câştiga la loto este una la un milion, la fel ca şi şansa noastră de a primi finanţare pentru proiectele pe care le avem”, a declarat primarul Adrian Stan. El a afirmat că suma care va fi jucată va fi de 200 de lei, fiecare din cei 10 consilieri contribuind la biletul colectiv cu 20 de lei. Stan a mai spus că vor juca după un sistem cunoscut de jucătorii de loto, în care vor alege nouă numere.



12