Consiliul Permanent al UDMR îl sprijină pe Kelemen Hunor pentru Preşedinţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consiliul Permanent al UDMR îl sprijină pe Kelemen Hunor pentru Preşedinţie

Politică 27 Iunie 2009 / 00:00 533 accesări

Consiliul Permanent al UDMR, întrunit, vineri, la Tîrgu Mureş, a decis, după discuţii cu potenţialii candidaţi la Preşedinţie din partea uniunii, să sprijine candidatura preşedintelui executiv Kelemen Hunor. Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, după încheierea dezbaterilor, că au avut loc discuţii cu cei trei potenţiali candidaţi: senatorul Frunda Gyorgy, vicepreşedintele executiv, deputatul Borbely Laszlo, şi preşedintele executiv, deputatul Kelemen Hunor. Consiliul Permanent a optat însă pentru cel din urmă. Marko a afirmat că decizia finală legată de candidatul UDMR la Preşedinţie va fi luată de Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), care se va întruni sîmbătă, tot la Tîrgu Mureş. Potrivit lui Marko Bela, atît colegii săi, posibili candidaţi, cît şi Consiliul Permanent al UDMR i-ar fi propus să îşi asume candidatura, însă a declinat propunerea: “Eu am considerat că, totuşi, preşedintele UDMR nu este singurul politician care poate să facă faţă, are şi altă menire în această perioadă şi, în acelaşi timp, trebuie să dovedim că în UDMR sînt mai mulţi politicieni care sînt prezidenţiabili. Şi astfel, prin consens şi prin discuţii cu posibilii candidaţi şi prin voinţa lor, vom propune CRU să îl avem ca candidat pentru prezidenţiale pe Kelemen Hunor”. Acesta a adăugat că propunerea Consiliului Permanent al UDMR va avea “greutate”. Întrebat care au fost atuurile lui Hunor, în raport cu ceilalţi potenţiali candidaţi, Marko Bela a arătat că acestea vor fi dezvăluite la CRU: “Este un tînăr politician, cu o generaţie mai tînără decît mine sau alţi colegi şi eu cred că trebuie să promovăm cît mai mulţi tineri în UDMR. Şi aşa vom proceda în continuare şi cu alţii, deci nu e singurul politician tînăr din UDMR, dar domnia sa are deja şi o anumită experienţă şi o anumită răspundere în UDMR şi în continuare vom aduce şi alţi tineri. E o politică a UDMR”.

Taguri articol


12