Consiliul UE a aprobat bugetul pe 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consiliul UE a aprobat bugetul pe 2013

Externe 07 Decembrie 2012 / 00:00 310 accesări

Cele 27 de state UE au dat undă verde, ieri, propunerii de buget pentru anul 2013, la fel ca şi plăţilor rămase în aşteptare în cazul unor programe precum Erasmus, urmând ca PE să se pronunţe prin vot, în data de 12 decembrie. Proiectul de buget al UE a fost semnat de miniştrii de Interne europeni, reuniţi ieri, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Legislaţia UE prevede posibilitatea mandatării miniştrilor responsabili pentru alte domenii de a semna, în numele ţării membre, astfel de documente. În urmă cu trei zile s-au înregistrat progrese în negocierile cu PE şi s-a ajuns la un acord politic asupra textului cu Comisia pentru Bugete a PE. Eurodeputaţii din această comisie au declarat că şi-au dat acordul pentru a evita ca acest an să se încheie fără un buget pentru anul viitor şi programe ca Erasmus să rămână neacoperite financiar. În negocierile de săptămâna trecută, purtate la nivel de ambasadori, Austria, Marea Britanie, Danemarca, Suedia şi Olanda au respins proiectul propus, în care se prevedeau plăţi de 137,8 de miliarde de euro şi angajamente (suma maximă de plăţi viitoare pe care şi le poate asuma UE) de 151 de miliarde de euro. Acordul final prevede plăţi de 132,8 miliarde de euro şi angajamente de 150,9 miliarde de euro. Principalul subiect asupra căruia au existat divergenţe în negocierile cu PE a fost bugetul rectificativ pentru anul 2012, pentru a achita facturile neplătite în contul unor programe europene, cum ar fi programul de burse europene Erasmus, din cauza lipsei de lichidităţi. PE nu a dorit să se pronunţe asupra bugetului pe anul viitor, fără să se rezolve problema plăţilor rămase în suspensie şi fără o promisiune din partea celor 27 de state UE că nu vor repeta şi anul viitor aceeaşi greşeală. Cât despre bugetul rectificativ pe anul curent, CE a cerut iniţial 9 miliarde de euro pentru a plăti facturile restante, dar în urma negocierilor, această sumă a coborât la 6 miliarde de euro, deşi PE a cerut încă 2,9 miliarde de euro şi menţinerea nivelului plăţilor pentru anul 2013.

RECESIUNE ÎN ZONA EURO Cele 17 state din Zona Euro au intrat oficial în recesiune în al treilea trimestru al acestui an, pentru a doua oară în ultimii trei ani, conform celei de-a doua estimări publicate ieri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat). Produsul Intern Brut (PIB) al Zonei Euro a înregistrat o scădere de 0,1% în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, după o scădere de 0,2% în trimestrul al doilea. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului. Datele arată diferenţe semnificative între statele Zonei Euro: Germania şi Franţa au înregistrat o creştere economică de 0,2% în trimestrul trei din 2012, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce Portugalia (minus 0,8%), Spania (minus 0,3%), Italia (minus 0,2%) rămân în recesiune. Datele privind evoluţia economiei Greciei în trimestrul trei din 2012, comparativ cu precedentele trei luni, nu sunt disponibile. În ritm anual, Grecia a înregistrat un declin al economiei de 7,2% în perioada iulie - septembrie 2012.

În schimb, UE 27 a evitat recesiunea graţie unei creşteri modeste de 0,1% în trimestrul al treilea, după o scădere de 0,2% în trimestrul al doilea. Conform datelor Eurostat, Produsul Intern Brut al României, a scăzut în perioada iulie - septembrie 2012 cu 0,5% comparativ cu trimestrul anterior. Faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere cu 0,8%. La începutul acestei luni, CE şi-a revizuit în jos estimările de creştere pentru Zona Euro şi UE. Executivul comunitar estimează că Zona Euro va înregistra o contracţie a Produsului Intern Brut de 0,4% în acest an şi un avans timid de 0,1% în 2013. În ceea ce priveşte UE, Bruxelles-ul mizează pe un recul al PIB de 0,3% în acest an, urmat de o creştere de 0,4% în 2013. Situaţia ar urma să se îmbunătăţească abia în 2014, când se estimează o creştere de 1,6%.



12