Destul de greu mai poate pune, cineva de bună credinţă, la îndoială slugărnicia Parchetului şi actiunile sale în favoarea puterii protectoare. Punerea sub acuzare a doctorului Brădişteanu şi a celor trei poliţişti care l-au ridicat pe Adrian Năstase de la domiciliu, după ce l-au împiedicat să se sinucidă - nota bene: cu cătuşe la mâini, în timp ce omul sângera pe targă! - reprezintă o nouă etapă a escaladării abuzurilor comise în acest caz de către DNA, exclusiv în scopul descurajării oricărei forme de protest şi a protejării celor pe care opinia publică îi consideră responasabili de condamnarea ab initio a fostului premier. Ceva similar a încercat acelaşi DNA, cu acelaşi Daniel Morar cocoţat în vârful său şi în cazul \"Hayssam\", când profesorul Beurean a fost acuzat, de la Cotroceni că l-ar fi operat pe sirian deşi aceasta n-ar fi avut cancer - afirmaţie contrazisă de analizele anatomopatologice efectuate după intervenţia chirurgicală. În mod de-a dreptul stupefiant, medicul era făcut responsabil de salvarea vieţii acuzatului, ceea ce a produs complicaţii enorme, instituţii ale statului fiind nevoite ulterior să-i organizeze fuga din ţară! Este, acum, rândul lui Brădişteanu. Nu se înţelege exact ce înseamnă \"favorizarea infractorului\" dar, se poate bănui că este vorba despre faptul că medicul ar fi depus eforturi mai mari decât i-ar permite legea pentru a restabili sănătatea pacientului care, în virtutea unor regulamente penitenciare, ar fi trebuit să fie lăsat să moară, pentru ca nu cumva să genereze bănuieli de \"favorizare\".

Această metodă de intimidare se încearcă, cu mâna CSM-ului, împotriva avocaţilor. Persistă aici vechea mentalitate din procuratura comunistă (exprimată extrem de sugestiv de intervenţiile fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei, înlăturată din Guvernul Tăriceanu tocmai pentru incompetenţa cu care a gestionat ministerul şi erorile grave comise la adăpostul protecţiei prezidenţiale), care acordă avocaţilor drepturi minimale, apărarea fiind considerată şi ea o formă de favorizare a infractorului! Că martorii sunt de obicei supuşi unor presiuni pentru a declara ceea ce cere acuzarea, este de acum o practică binecunoscută.

Stau şi mă întreb cine urmează să fie acuzat. Nu cumva presa care exprimă îndoieli faţă de corectitudinea acţiunilor parchetului? Nu cumva, chiar eu, prin aceste rânduri, favorizez infractorul şi mă fac culpabil? N-ar trebui oare să aştept să-mi bată la uşă procurorii şi să-mi fluture pe la nas un mandat?