Constănțean, membru al unei rețele internaționale de carderi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Arestat preventiv Prejudiciu de peste 15 milioane de dolari

Constănțean, membru al unei rețele internaționale de carderi

Eveniment 30 Aprilie 2015 / 00:00 3182 accesări

Gruparea internațională de carderi, formată din 52 de persoane, care a fost anihilată, duminica trecută, de procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) avea ramificații și la Constanța. Din cele 42 de percheziții domiciliare efectuate de mascați în șase județe din țară, una a avut loc la Constanța, la locuința unui bărbat suspectat că ar fi făcut parte dintre „săgețile” liderilor rețelei de falsificatori de carduri. Este vorba despre Florin Robert Turlacu, care a fost arestat preventiv de Tribunalul București pentru că ar fi clonat carduri. În același dosar au ajuns după gratii alte 12 persoane, printre care și unul dintre șefii grupării, luptătorul K1 Marius Ioan Curtaş, dar şi fotbalistul Bogdan-Ionuț Ghiceanu, de la FC Otopeni. Amintim că, în urma descinderilor, anchetatorii au ridicat în locuințe peste 150.000 de euro, două kilograme de aur în lingouri, tablouri şi laptopuri.

PESTE 34.000 DE RETRAGERI FRAUDULOASE Potrivit oamenilor legii, membrii rețelei au acționat, în perioada februarie - decembrie 2013, atât în România, cât și în alte 23 de țări, respectiv SUA, Belgia, Canada, Columbia, Republica Dominicană, Egipt, Estonia, Germania, Indonezia, Italia, Japonia, Letonia, Malaezia, Mexic, Pakistan, România, Rusia, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie. Aceștia erau specializați în clonarea de carduri bancare, după ce obțineau fraudulos datele clienților băncilor, printre care s-au numărat și corporații mari din SUA. Procurorii spun că unii dintre suspecți spărgeau sistemul de protecție, copiau datele clienților și le transmiteau mai departe complicilor lor, care clonau cardurile. Ulterior, banii erau retrași de la bancomate, indivizii purtând cagule pentru a nu fi recunoscuți de pe imaginile camerelor de supraveghere ale băncilor. În decurs de aproape un an, suspecții au efectuat peste 34.000 de operațiuni. Spre exemplu, pe 2 decembrie 2013, suspecții au scos 3,6 milioane de dolari din 15 localități de pe teritoriul României, iar pe 20 decembrie 2013 au retras din Japonia 9 milioane de dolari. Procurorii spun că prejudiciul total cauzat de rețeaua infracțională se ridică la 15 milioane de dolari, bani pe care liderii acesteia i-au investit în afaceri imobiliare.



12