În perioada 26 august - 3 septembrie, la Eforie Nord a avut loc Festivalul Internațional de șah „Trofeul Centrocoop” (director de concurs - Daniel Candea). Competiția, care se desfășoară de 27 de ani, neîntrerupt, a fost structurată pe trei turnee: turneul A a fost open seniori (107 participanți), turneul B a fost rezervat copiilor sub 10 ani (42 de participanți), iar turneul C a fost a fost pentru copii sub 14 ani (23 de participanți). Pe primul loc la turneul C s-a clasat Andreea Panainte (12 ani), șahistă legitimată la Palatul Copiilor Constanța, unde este antrenată de Claudiu Iordache. Panainte a acumulat 7 puncte după nouă runde (s-a jucat în sistem elvețian) și a fost urmată de colegul său de club David Bonciu, cu 6,5p. Un alt șahist de la Palat, Deniz Menlibai (9 ani), s-a clasat pe locul 11 la turneul B, câștigat de Ianis Dănilă (ACS Philidor Iași). Competiția seniorilor a fost câștigată de Tiberiu Georgescu (Apa Nova București), cel mai bine clasat dintre constănțeni fiind Iulian Mihailov (ACS Fianchetto Constanța), locul 9, care a primit un premiu special pentru clasarea fruntașă la categoria jucătorilor având coeficientul ELO sub 2200.
La festivitatea de premiere au participat Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia, care au oferit cupele, medaliile și diplomele cuvenite celor mai buni dintre șahiștii de la „Trofeul Centrocoop“. Clubul organizator, Tinerii Maeștri București, a acordat și mai multe premii speciale. Două dintre ele au intrat în posesia constănțenilor Alexandru Kutnik (ACS Sissa) și Cicirone Spulber (Victoria Techirghiol), clasați pe locurile 1 și 3 la categoria veterani (șahiști peste 60 de ani).
În aceeași perioadă, la Eforie Nord s-a desfășurat și un curs de arbitri internaționali, la care a participat și preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Constanţa, Claudiu Iordache. Cu această ocazie, Iordache și-a asigurat titlul de arbitru internațional, pe care îl va primi cât mai curând de la Federația Internațională de Șah (FIDE).