Constănțeancă cercetată în Italia pentru fraude

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănțeancă cercetată în Italia pentru fraude

Eveniment 14 Noiembrie 2014 / 00:00 2241 accesări

O constănțeancă, în vârstă de 36 de ani, urmează să fie extrădată în Italia, unde va fi cercetată pentru comiterea mai multor fraude fiscale și apartenență la un grup infracțional organizat. Mihaela Cionca riscă să fie condamnată, conform legii penale italiene, la o pedeapsă cuprinsă între unu și cinci ani de închisoare. Decizia a fost luată, ieri, de magistrații Curții de Apel Constanța, care au hotărât ca suspecta să fie arestată până când va fi predată escortei italiene. Potrivit autorităților judiciare din Bologna, din decembrie 2012 până luna trecută, femeia a făcut parte dintr-o rețea condusă de italianca Veronica Peruzzi, care a pus la cale o afacere ilicită ce a implicat nouă firme. Anchetatorii italieni spun că membrii grupării erau specializați „în fraude fiscale în materie de accize, de circulație frauduloasă în spaţiul european de produse alcoolice, de vânzări fictive de marfă expediată, în afara antrepozitelor fiscale, şi de sustrageri de la plata impozitelor datorate statului italian”, după cum se arată în mandatul european de arestare emis pe 27 octombrie 2014 pe numele Mihaelei Cionca. Conform sursei citate, rolul româncei în interiorul organizației a fost acela de persoană de contact și de intermediar „în sistemul de gestionare de expedieri fictive cu privire la antrepozitele fiscale administrate de Veronica Peruzzi, reprezentantul legal al SC Fast & Go Express Trasport, cu sediul la Poggibonsi - localitatea Fosei, Italia”.

NOUĂ FIRME IMPLICATE Activitatea infracțională s-a derulat atât în Italia, cât și în Belgia, Olanda, Germania și Franța. Mihaela Cionca a recunoscut acuzațiile și a fost de acord cu extrădarea sa la Bologna, pentru a-și lămuri situația juridică. Ea va fi anchetată și, eventual, judecată pentru participare la un grup criminal organizat, infracțiuni de fraudă împotriva intereselor financiare ale comunității europene și bancrută frauduloasă. În cazul în care va fi găsită vinovată și condamnată, constănțeanca a cerut să fie transferată într-un peniteciar din România pentru a-și executa pedeapsa.

Taguri articol


12