Ieri după-masă, 39 de persoane salvate de pe feribotul Norman Atlantic care a luat foc în Marea Ionică, inclusiv o româncă, erau așteptate să ajungă în portul San Cataldo din sudul Italiei, la bordul navei Aby Jeanette, sub pavilion maltez, relatează site-ul agenţiei ANSA. În afară de constănțeanca Atena Granat, la bordul navei malteze au fost 38 de persoane provenind din Grecia, Albania, Germania, Bulgaria, Turcia şi Italia. Trei dintre persoanele salvate au răni la membre. Atena Granat călătorea alături de soțul său, cetățeanul grec Savas Panagiotis, cu care este căsătorită din anul 1995. Naufragiaţii urmau să fie preluaţi de autorităţile italiene, să primească adăpost şi îngrijiri medicale şi vor fi audiaţi de anchetatori în oraşul italian Brindisi.
Potrivit bilanţului preliminar, incendiul de pe feribotul Norman Atlantic, care naviga din Patras (Grecia) spre Ancona (Italia), s-a soldat cu 11 morţi. Alte două persoane, doi marinari albanezi, au murit în timpul operaţiunilor de remorcare a navei. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că românca aflată pe feribotul Norman Atlantic a luat legătura cu mama ei, duminică, transmiţând că a fost salvată.