Nouă persoane, dintre care opt arestate și una aflată sub control judiciar, au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Buzău pentru trafic de migranți. Printre inculpați se numără și doi constănțeni: Menzat Senol şi Andrei Stan. Aşadar, cei doi constănţeni şi Tavlak Kemal, Ismail Remzi, Iancu Stere, Andrei Stan, Nedeloiu Viorel, Haran Ilhami, Purcariu Adrian George și Darius Călin Burtic sunt acuzați că au făcut parte dintr-o amplă rețea de criminalitate internațională transfrontalieră, specializată în traficul de migranți, ce a acționat pe relația Turcia - Bulgaria - România, cu extensie pe teritoriul Ungariei. „Veriga românească a grupării infracționale a acționat pe o mare întindere, acoperind teritoriul național de la est la vest, săvârșind infracțiuni pe teritoriile județelor Constanța, Galați, Buzău, Arad și Timiș”, se arată într-un comunicat remis, ieri, de DIICOT Buzău.
ȘEFUL, CONDAMNAT ÎN ROMÂNIA Procurorii spun că inculpații au profitat de războiul civil din Siria și au pus bazele acestei grupări infracționale, reușind să treacă fraudulos loturi mari de migranți peste frontierele mai multor state După ce părăseau Siria, transfugii ajungeau în Istanbul, unde erau preluați de „veriga turcă a grupării infracționale, în care un rol activ l-a avut numitul Ozturk Salcuk, cetățean turc, cu domiciliul în Turcia, care a fost condamnat anterior pe teritoriul statului român, pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, la pedeapsa de 10 ani închisoare, după ispășirea căreia i s-a interzis să revină pe teritoriul României”. Ozturk Salcuk este bănuit că a coordonat activitatea grupării în Turcia, el ocupându-se de preluarea, transportarea, călăuzirea și îndrumarea migranților. De asemenea, Salcuk era omul de legătură cu ceilalți membri ai rețelei din România și Bulgaria, cărora le trimitea periodic, prin intermediari, bani primiți de la rudele sirienilor. Procurorii au stabilit că, în anumite situații, Salcuk scotea bani din buzunarul propriu deoarece știa că îi va recupera ulterior de la migranți.
ISTANBUL - DOBRICI - CONSTANȚA - ARAD Traseul transfugilor era următorul. Din Piața Akasaray, din Istanbul, migranții erau înghesuiți în tiruri și trecuți fraudulos granița în Bulgaria. De acolo, aceștia erau preluați de alți membri ai grupării și cazați în localitatea Dobrici. „Ulterior, migranții erau conduși până în apropierea frontierei bulgaro-române, de unde erau preluați de Menzat Senol, cetățean român, care îi călăuzea și îndruma, însoțindu-i pe cale terestră până în locuri de întâlnire din județul Constanța, stabilite de comun acord cu Tavlak Kemal - cetățean turc cu domiciliul în România, Ismail Remzi - cetățean român și Iancu Stere - șofer al celor în cauză”, se mai arată în comunicatul DIICOT Buzău. Iar aici intra în scenă constănțeanul Andrei Stan, care se ocupa de transportul migranților din Constanța la Arad, unde erau trecuți fraudulos peste frontiera de stat româno-ungară de Darius Călin Burtic, cu mașinile puse la dispoziție de Adrian George Purcariu și Andrei Stan. Procurorii spun că de-a lungul activității infracționale, care a durat din ianuarie până în martie, inculpații au introdus ilegal în Ungaria, din România, 33 sirieni, patru turci de origine kurdă, trei afgani și un marocan. Aceștia plăteau, la plecarea din țară, între 9.000 și 10.000 de euro per persoană, cea mai mare parte din sume fiind primită de traficanții români. „Inculpații din Constanța primeau, în medie, prin mandat de transfer din Turcia, de la liderul grupării, Ozturk Selcuk, 3.000 euro pentru fiecare lot de câte 4-5 migranți, Purcariu Adrian George percepea 1.500 - 2.000 euro pentru fiecare migrant, iar aceeași sumă de bani era pretinsă și obținută și de Andrei Stan”, mai spun procurorii DIICOT Buzău.