Primăria Constanţa, prin Direcţia de Gospodărire Comunală (DGC), va derula, în următoarea perioadă, un amplu program de replantare de arbori în zonele unde aceştia s-au uscat sau au fost tăiaţi, mai ales în cvartalele de locuit şi pe aliniamentele stradale. Şeful Serviciului Igienă Publică şi Spaţii Verzi din cadrul DGC, George Coman, a declarat că au fost achiziţionaţi 10.000 de puieţi de arbori care vor înfrumuseţa oraşul după ce vor creşte. Printre tipurile de pomi cumpăraţi de administraţia locală se numără tei, platani, salcâmi, stejar roşu şi catalpă. În plus, la primăvară, Constanţa se va umple de flori în principalele zone din oraş pentru că, de săptămîna viitoare, reprezentanţii Serviciului Igienă Publică şi Spaţii Verzi vor demara plantarea unor noi bulbi. „Ne-am propus să plantăm 45.000 de bulbi de lalele de diferite culori, 21.000 de bulbi de iris şi 2.300 de plante de iuca care vor înfrumuseţa principalele intersecţii şi intrările/ieşirile din oraş”, a declarat Coman. O altă acţiune a DGC care se află în plină desfăşurare este reînsămânţarea suprafeţelor gazonate în parcurile din oraş şi în casetele stradale. Coman a susţinut că pentru această acţiune a fost deja reânsămânţată o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi de gazon.