Aşa cum am mai informat, România a cucerit trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de lupte pe plajă pentru cadeţi, juniori şi seniori, desfăşurate săptămâna trecută în staţiunea Paralia-Katerini din Grecia. Două dintre ele au intrat în posesia unui luptător constănţean, Vlad Caraş, care deţine acum în palmares trei titluri mondiale, unul fiind obţinut anul trecut, la Casablanca (Maroc). Din păcate pentru sportul constănţean, Vlad concurează de câţiva ani pentru clubul CSM Reşiţa, acolo unde a găsit toate condiţiile necesare pentru a face performanţă. Iar triplul campion mondial nu este singurul luptător crescut la un club constănţean care a ales să concureze în altă parte!
Fratele său Ionuţ, în vârstă de 18 ani, practică lupte greco-romane la Steaua Bucureşti. La Astra Arad avem alţi foşti componenţi ai clubului LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa: Cătălin Căşaru, Dorin Pîrvan (vicecampion european de juniori) şi Iulian Grăjdan. De asemenea, Denisa Macovei, care a învăţat luptele la CSŞ Mangalia şi a cucerit bronzul la Europenele de junioare, activează acum tot la Steaua.
Motivele acestui exod al celor mai talentaţi tineri luptători constănţeni a încercat să le detalieze Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa. „Este greu să ţii la Constanţa un sportiv de talie mondială. Noi, la LPS, putem ţine sportivii doar până la terminarea liceului, la 18 ani. Atunci apar obligaţiile financiare şi, neavând fonduri, nu poţi să-i mai ţii. Avem un singur club în Constanţa cu secţie de seniori, Farul, dar nici ei nu au putut să-i ţină, pentru că nu sunt bani. Aşa am scăpat un campion mondial, Vlad Caraş, sau pe Denisa Macovei, sportivă cu bronz la Europenele de juniori”, a declarat Pambuca. „La Reşiţa, noi le oferim lunar sportivilor noştri circa 10.000 de lei doar din indemnizaţii. Din păcate, azi, în România, fără sprijinul autorităţilor locale nu se poate face sport de performanţă. Noi pe plan local avem la ora actuală tot ce ne trebuie”, a explicat Adrian Dacica, antrenor de lupte la CSM Reşiţa şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Caraş-Severin.
CONSTANŢA RĂMÂNE DOAR O PEPINIERĂ... Deşi Clubul Sportiv Farul Constanţa ar fi putut încerca să-i legitimeze pe sportivii care termină junioratul, acest lucru nu s-a întâmplat, clubul fanion al judeţului nostru preferând doar să crească tineri luptători. „După cum se vede, judeţul Constanţa este o pepinieră a lotului naţional, noi dăm anual 5-6 sportivi de talie. Trebuie să ne mobilizăm mai mult, să găsim sponsori, să ne asculte şi pe noi cineva. Noi tot ce am făcut am făcut cu pasiune, am făcut-o pentru sport, pentru Constanţa, pentru România. Eu, personal, poate de multe ori nu am plecat în concediu cu familia ca să pot ajuta luptele cu sponsorizări, să ajutăm aceşti copii. La fel se întâmplă şi la Mangalia, unde fraţii Luca susţin acest sport. Reuşim să mai organizăm competiţii cu sprijinul Direcţiei pentru Sport Constanţa sau al Primăriei din Mangalia, care ne mai ajută şi le mulţumim pe această cale”, a declarat Gigi Pambuca.