Intrarea în Uniunea Europeană nu va aduce românilor doar beneficii şi avantaje, ci şi o serie de restricţii comerciale, cele mai multe urmînd să se răsfrîngă în primul rînd asupra societăţilor din sectorul alimentar care doresc să intre pe piaţa comunitară. În urma celor trei ani în care Comisia Europeană a insistat pe menţinerea restricţiilor la exporturile de porci vii şi produse din carne provenite din România, reprezentanţii Biroului Sanitar-Veterinar al UE au solicitat reluarea vaccinării împotriva pestei porcine clasice. Prin planul de vaccinare a porcinelor din exploataţiile profesionale şi gospodăriile ţărneşti, autorităţile de la Bruxelles au pus la dispoziţia României circa două milioane de doze de vaccin marker şi de tulpină de virus viu atenuat. După aproape o lună de tergiversări, campania naţională a debutat cu vaccinarea tuturor efectivelor în vîrstă de peste 20 de zile, dar şi a purceilor de pînă la 40 de zile. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa, măsura a vizat 17 localităţi aflate la zece km în jurul marilor unităţi industriale din judeţ, începînd de la Fîntînele pînă la Cobadin, pe parcursul lunii trecute fiind vaccinate cîteva zeci de mii de porcine. „Prima etapă a campaniei s-a desfăşurat pe o perioadă de zece zile şi s-a încheiat cu vaccinarea a 19.946 de porcine din gospodăriile oamenilor, plus 43.642 de capete în unităţile industriale. Porcii vaccinaţi au fost marcaţi cu litera V pe crupa dreaptă, însă pînă la derularea celei de-a doua etape, în luna martie, şi finalizarea întregului program, este interzisă mişcarea în scop comercial a animalelor vaccinate”, a declarat directorul adjunct al DSVSA Constanţa, Gheorghe Dincă. Pe de altă parte, specialiştii susţin că vaccinările în exploataţiile profesionale şi cele industriale sînt gratuite şi coordonate de medicii veterinari, însă persoanele care încălcă normelor legale în vigoare riscă amenzi de pînă la o sută de milioane de lei vechi.