Constanţa a înclinat balanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa a înclinat balanţa

Politică 22 Februarie 2010 / 00:00 501 accesări

Organizaţia judeţeană Constanţa a PSD a contribuit decisiv la câştigarea preşedinţiei partidului de către Victor Ponta, deşi, iniţial, delegaţii filialei plecaseră la Bucureşti pentru a susţine candidatura primarului Radu Mazăre la funcţia supremă din partid. Îmbrăcat în ţinută army, aşa cum promisese, Mazăre a explicat în plen motivele care au stat la baza deciziei sale de a candida. Liderul social democrat constănţean l-a criticat pe Mircea Geoană pentru “pumnul în plex” simţit de toţi membrii PSD la auzul informaţiei confom căreia Geoană s-a relaxat în noaptea dinaintea confruntării cu Traian Băsescu, moment care, în opinia multora, a dus la pierderea alegerilor prezidenţiale. În cadrul discursului său, Mazăre a explicat că a decis să îşi retragă candidatura pentru a-l susţine pe Victor Ponta, care anunţase că ţinteşte prima funcţie din PSD după ce Mazăre a decis să candideze. Aşteptările constănţenilor de la noua conducere sunt legate de dezamăgirile aduse de fostul lider al partidului: mai multă forţă în exprimarea partidului în Parlament şi poziţii mai ferme în relaţia cu celelalte partide politice. “Victor Ponta este cel mai apropiat de mine şi este în generaţia mea. Şi mai cred ceva: Ponta are sânge în el. Şi dacă am văzut un băiat care are sânge, vreau să îl las pe el să conducă partidul şi am decis să îl sprijin. Este cel mai potrivit să conducă partidul. Ca atare, vă rog pe cei care aţi fi dorit să mă votaţi pe mine, ăla care sunt mai atipic, să îl votaţi pe Victor Ponta”.

Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că filiala a decis să îl susţină pe Ponta pentru că şi-a dorit schimbarea. „Este clar că este vorba de o schimbare majoră, de care PSD avea nevoie după ce am pierdut alegerile prezidenţiale. Ponta este un om care ştie să lupte, care a trecut prin toate etapele politice pornind de la calitatea de simplu membru. Sperăm să facem o echipă nouă, adevărată, care să dea speranţa românilor şi constănţenilor. Relaţia organizaţiei Constanţa a PSD cu cei de la conducerea centrală a partidului va fi una normală, de construcţie, care să aplice şi la nivel naţional lucrurile bune pe care le-am făcut la Constanţa, ca să refacem încrederea electoratului astfel încât să mergem mai departe pentru a câştiga alegerile locale şi parlamentare din 2012 şi pe cele prezidenţiale din 2014”, a spus Constantinescu. La fel ca şi liderul filialei constănţene, Constantinescu a participat la congres într-o costumaţie atipică: „M-am îmbrăcat în vânător. Semnificaţia acestui costum este că, începând de astăzi, punem capăt frământărilor interne şi ne apucăm să vânăm greşelile PD-L-ului şi ale Guvernului Boc, care nu fac nimic pentru bunăstarea naţională, care duc România dintr-o groapă în alta”.



12