Constanţa ar putea beneficia de fonduri europene pentru protecţia mediului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa ar putea beneficia de fonduri europene pentru protecţia mediului

Administrație 04 Iunie 2007 / 00:00 921 accesări

Reprezentanţii autorităţilor locale şi universităţilor din şase mari oraşe porturi europene au vizitat, sîmbătă, Portul Constanţa, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei Constanţa. Vizita a avut loc în cadrul manifestărilor ocazionate de cea de-a patra întîlnire de progres a proiectului IMAPS, finanţat prin programul INTERREG III C, găzduit, în perioada 31 mai - 2 iunie, în staţiunea Mamaia. Proiectul IMAPS are ca obiectiv elaborarea unei strategii europene pentru managementul integrat al riscurilor şi al factorilor de mediu pentru o dezvoltare durabilă a oraşelor-port şi îşi propune să abordeze problemele de mediu cu care se confruntă oraşele-port din Europa, aducînd în atenţia factorilor de decizie soluţii concrete, care pot fi utilizate la nivel local. În întîlnirea de la Mamaia, participanţii au discutat şi despre dezvoltarea durabilă a zonelor periferice oraşelor-port. La manifestare au participat, în calitate de parteneri, şapte oraşe, universităţi şi institute de cercetări din Europa - Zona Metropolitană Constanţa, Zona Metropolitană Brest, Primăria Matosinhos din Portugalia, Consiliul Local şi Autoritatea Portuară Taranto - Italia, Municipalitatea Cadiz, Autoritatea portuară din Gijon - Spania şi Institutul de Cercetări Isle Wight - Marea Britanie, precum şi universităţi din localităţile menţionate. România este reprezentată în acest proiect, pe lîngă Zona Metropolitană, de Primăria Constanţa şi Universitatea Ovidius din Constanţa.

Oaspeţii au vizitat Portul Constanţa la bordul unei şalupe, rolul de ghid fiind asumat chiar de viceprimarul Constanţei, Nicolae Nemirschi. După vizită, reprezentanţii oraşelor-port din Europa au concluzionat că Portul Constanţa are nevoie de investiţiile care pot fi finanţate cu fonduri comunitare şi că acestea sînt necesare pentru dezvoltarea bazinului portuar, avînd în vedere potenţialul economic ridicat pe care acesta îl deţine. Delegatul autorităţilor din Isle White - Marea Britanie, Claiere Marriot, a declarat: „Am avut întîlniri foarte interesante cu autorităţile locale. Problemele pe care le-am abordat şi pe care încercăm să le rezolvăm sînt legate de riscurile de mediu, pe care le ridică un port pentru un oraş. Cu banii de la UE, vom demara proiecte pentru a proteja mediul şi a atrage investiţii”. La rîndul său, viceprimarul Nicolae Nemirschi a declarat: "Autorităţile constănţene vor înainta Comisiei Europene o serie de propuneri pentru finanţarea comunitară a unor proiecte locale". Prioritară pentru municipalitate rămîne dezvoltarea Zonei Metropolitane Constanţa, după modelul european, avînd în vedere faptul că beneficiază şi de experienţa împărtăşită a autorităţilor locale din oraşul francez Brest, înfrăţit cu Constanţa.



12