Judeţul Constanţa se situează pe ultimele locuri atunci când vine vorba de atragerea de fonduri europene pe proiecte de Educaţie. Aceasta a fost una dintre concluziile şedinţei tehnice a directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa, organizată, ieri, la Palatul Copiilor Constanţa, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). Potrivit inspectorului şcolar general din cadrul ISJ, prof. dr. Aliss Andreescu, la nivelul judeţului nostru, este un singur proiect european în care Inspectoratul este aplicant. „Este vorba despre proiectul „Vise”, în valoare de 500.000 de euro. Proiectul are ca principal scop prevenirea abandonului şcolar şi este derulat în parteneriat cu cadre didactice din Danemarca”, a declarat prof. dr. Aliss Andreescu. Proiectul se află pe masa ISJ de mai mult timp, acesta fiind „resuscitat” de curând. Potrivit inspectorului şcolar general, în cazul în care proiectul ar fi fost abandonat (lucru care era cât pe ce să se întâmple), ISJ Constanţa nu ar mai avut dreptul să obţină finanţare europeană pe proiecte pentru următorii doi ani. „Managerul de proiect, prof. Adina Tulbure, din cadrul Colegiului „Regina Maria” Constanţa, a făcut tot posibilul pentru ca proiectul să reintre în atenţia Ministerului Educaţiei şi să poată fi finalizat. Dacă nu reuşeam, pierdeam orice finanţare europeană pentru următorii doi ani”, a explicat prof. dr. Aliss Andreescu. În opinia inspectorului şcolar general, principalul vinovat pentru neputinţa Constanţei de a atrage fonduri europene este reprezentat de lipsa de comunicare, precum şi de schimbările de personal din cadrul instituţiei pe care o conduce. Pe lângă acest proiect, ISJ mai este partener în alte şase proiecte. Din fericire, lucrurile stau mai bine la nivelul unităţilor şcolare. În prezent, la nivelul judeţului sunt în derulare, în total, 18 proiecte multilaterale Comenius, două proiecte bilaterale Comenius, cinci proiecte Leonardo da Vinci, şapte proiecte pe Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi o vizită de studiu.