Constanţa: Făceau contrabandă cu ţigări şi au fost călcaţi de poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa: Făceau contrabandă cu ţigări şi au fost călcaţi de poliţişti

Eveniment 08 Iunie 2017 / 15:18 3233 accesări

Peste 300.000 de țigarete fără timbru de accizare românesc au fost ridicate de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în urma a 7 percheziții efectuate la locuințele mai multor persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.

Operaţiunea a început la data de 7 iunie a.c., atunci când polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat 7 percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic ilicit de țigarete. În perioada aprilie - iunie 2017, persoanele în cauză, toate din Constanța, ar fi desfășurat activități în domeniul traficului ilicit cu ţigarete provenite din contrabandă. În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 300.000 de ţigarete fără timbru de accizare românesc, 16 sticle de băuturi alcoolice şi 15.950 de lei susceptibili a proveni din vânzarea tigaretelor de contrabandă. Prejudiciul total a fost estimat la suma de 154.000 de lei. În urma probatoriului administrat au fost identificate 6 persoane, față de care a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanţă. Ulterior, faţă de una dintre acestea, Judecătoria Constanţa a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile, fiind introdusă în arestul IPJ Constanța. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa.



12