Constanţa ar putea fi, anul viitor, gazda unui eveniment internaţional extrem de important: Congresul Mondial al Tătarilor. Nu este totul bătut în cuie, însă primele discuţii au fost purtate de preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, cu preşedintele Consiliului Mondial al Tătarilor din Crimeea, Refat Chubarov, la Constanţa, la nunta fiicei liderului tătarilor din România. Prezenţa la Constanţa a oficialului tătar are o însemnătate deosebită în lumea tătară pentru că, după cum spune Eserghep, este primul eveniment privat la care acesta participă în vreuna din organizaţiile din lume. „Pentru noi, şi pentru mine în special, este o dovadă de preţuire şi respect. Arată că avem un rol important, bine definit în comunitatea tătară şi de aceea sperăm ca următorul Congres Mondial să fie organizat la Constanţa. Dacă am reuşi să facem aşa ceva, ar fi un lucru important atât pentru noi, cât şi pentru Constanţa şi, de ce nu, chiar pentru România“, a declarat Eserghep. Preşedintele UDTTMR a explicat că liderul Consiliului tătarilor nu a venit singur, ci însoţit de vicepreşedintele Consiliului pe relaţii internaţionale, Ali Hamzi. Ei i-au oferit miresei cadouri tradiţionale şi au transmis întregii comunităţi tătare din România un mesaj de unitate, spunând că îşi doresc ca relaţiile dintre comunitatea din România şi cea din Crimeea să fie din ce în ce mai strânse.