Constanţa, împânzită de radare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acţiunea TISPOL

Constanţa, împânzită de radare

Eveniment 16 Aprilie 2013 / 00:00 2250 accesări

Te grăbeşti şi vrei să ajungi într-un timp cât mai scurt la destinaţie? Gândeşte-te de două ori înainte de a călca prea tare pedala de acceleraţie, pentru că radarele Poliţiei Rutiere pândesc la orice pas orice kilometru depăşit peste limita legală. În judeţul Constanţa, viteza a reprezentat un factor de creştere a numărului de accidente rutiere, conform statisticilor Poliţiei Rutiere care arată că, de la începutul anului şi până în prezent, s-au produs 62 de accidente rutiere în urma cărora opt persoane şi-au pierdut viaţa, nouă au fost rănite grav, iar alte 75 de persoane au fost rănite uşor. În aceeaşi perioadă, poliţiştii au dat 7.700 de sancţiuni pentru depăşirea limitei de viteză şi au ridicat 146 de permise. O nouă campanie a fost demarată ieri, pentru depistarea vitezomanilor pe bulevardele principale din Constanţa, dar şi pe Drumurile Naţionale ce leagă Constanţa de celelalte judeţe. Acţiunea se va derula până pe 21 aprilie şi face parte dintr-un program european. „Organizaţia Poliţiei Europene a dispus în această săptămână o acţiune pentru sancţionarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, acţiunea TISPOL. În această acţiune sunt angrenaţi 62 de poliţişti”, a declarat insp. pp. Marius Ghiţă din cadrul Serviciului Poliţie Rutiere (SPR) Constanţa.

SUTE DE AMENZI Unul dintre echipajele Poliţiei Rutiere s-a aflat, ieri, pe Bulevardul Mamaia din Constanţa, unde a oprit în trafic mai mulţi vitezomani care nu au ţinut cont că trebuie să circule cu maximum 50 de km/h. Unii dintre ei au zâmbit în momentul în care au fost opriţi de poliţişti, ştiind că au greşit, alţii însă şi-au arătat nemulţumirea, susţinând că vor face contestaţie. “Am ieşit de la benzinărie, am întors, şi mi se pare imposibil să fi prins 71 de km/h până aici. Nu cred că aveam această viteză. Voi depune o contestaţie la Judecătorie”, a spus un şofer nemulţumit. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 300 de lei şi trei puncte de penalizare, având posibilitatea să plătească jumătate din sumă în 48 de ore. Până la ora 16.00, poliţiştii amendaseră 233 de conducători auto.



12