Constanţa are şanse mari să găzduiască partida dintre reprezentativele de fotbal ale României şi Olandei, programată pe 13 octombrie în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2008. Stadionul “Farul” a fost inspectat zilele trecute de preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, care s-a arătat mulţumit de felul în care se prezintă arena de la malul mării. “Am găsit la Constanţa un stadion bun, iar lucrările de modernizare sînt într-un stadiu avansat. S-a montat scaune noi, bănci de rezerve moderne, s-au refăcut vestiarele la nivel european, masa presei este la standardele cerute, iar gazonul se prezintă într-o stare excelentă. Decizia finală îi aparţine însă selecţionerului Victor Piţurcă”, a explicat Duru. Alte atuuri ale oraşului de la ţărmul mării sînt capacitatea de absorţie a hotelurilor pentru suporterii “portocalei mecanice”, infrastructura căilor de acces şi Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu”. Cum Piţurcă şi jucătorii au anunţat că nu vor să joace în Bucureşti, principalele contracandidate ale stadionului “Farul” sînt arenele “Ion Oblemenco” din Craiova şi “Dan Păltinişanu” din Timişoara. O decizie definitivă va fi luată pînă luni, cînd este fixată data limită pentru comunicarea la UEFA a locului de disputare a partidei.