Constanţa, în top privind promovabilitatea tezei la matematică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa, în top privind promovabilitatea tezei la matematică

Social 11 Mai 2007 / 00:00 753 accesări

Tezele cu subiect unic la matematică, dincolo de faptul că reprezintă nivelul slab de pregătire al elevilor, au clasat Constanţa pe unul dintre primele locuri din ţară. Astfel, 60,80% din elevii din mediul urban şi 48,40% din mediul rural au luat note peste cinci. La nivel de judeţ, această medie indică un procent de 56,62%, medie ce situează Constanţa pe unul dintre primele locuri din ţară, înaintea Bucureştiului. “Privit prin prisma procentelor, este un rezultat care ne obligă să privim cu foarte mare atenţie ora de matematică şi ritmicitatea evaluării copiilor noştri la clasă. Nu putem să spunem că sîntem mîndri, dar, pe lîngă faptul că pregătirea elevilor nu a fost făcută în ritm susţinut, trebuie să luăm în considerare şi stresul psihologic al copiilor, pentru că ei au venit pentru prima oară în contact cu aceste elemente de examen. Sperăm ca la proba de limba română să eliminăm toate aceste elemente de stres, avînd acum deja exerciţiul unei teze”, a declarat inspectorul şcolar general, prof. Narcis Amza.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a primit mai multe sesizări, conform cărora elevii susţin faptul că cele 50 de minute de examen, prevăzute de metodologie, nu au fost respectate în totalitate. Micile carenţe din organizare au fost însă puse pe seama acomodării prea rapide care a fost cerută din partea cadrelor didactice şi, de asemenea, din partea copiilor. „Aceste observaţii vor fi înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului într-un raport de sinteză cu privire la acest eveniment”, a adăugat inspectorul şcolar general. Proba la limba şi literatura maternă, care a avut loc ieri (10 mai – n.r.) nu a fost susţinută de niciun elev constănţean, întrucît în niciuna dintre unităţile de învăţămînt din Constanţa nu există clase cu predare integrală într-o limbă considerată maternă. Reamintim că proba la limba şi literatura română are loc pe data de 17 mai. Pentru elevii care absentează la prima sesiune, există o perioadă specială de teze şi anume 5 iunie - matematică, 12 iunie - limba şi literatura română.



12