Conducerea Prefecturii a organizat ieri o şedinţă cu primarii localităţilor din judeţ, pentru a discuta pe marginea unor proiecte privind aplicarea legii fondului funciar. Şedinţa a fost prezidată de subprefectul Claudiu Palaz şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Theodor Nicolescu. Vicepreşedintele ANRP a declarat că agenţia pe care o reprezintă încearcă să facă tot posibilul pentru a restitui toate proprietăţile, într-un timp cît mai scurt. El a spus că agricultorii din ţară vor avea o întîlnire, în această săptămînă, cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, pentru a stabili viitoarea destinaţie a proprietăţilor Agenţiei Domeniului Statului. Nicolescu a adăugat că judeţul Constanţa se situează printre primele locuri în ceea ce priveşte numărul mare de dosare de retrocedare. La această întîlnire, mai mulţi primari au cerut o serie de lămuriri privind despăgubirile pentru agricultură, pe care producătorii din judeţ le aşteaptă în urma distrugerii culturilor. În cadrul şedinţei, Theodor Nicolescu a mai spus că una dintre principalele cauze pentru care procesul de retrocedare a fost întîrziat este neîntocmirea planurilor cadastrale de către toate primăriile. Tot la şedinţa de ieri, subprefectul Claudiu Palaz le-a cerut primarilor să demareze procedurile pentru organizarea alegerilor europarlamentare.