În ciuda faptului că este unul dintre cele mai mari oraşe din România, municipiul Constanţa nu-şi cunoaşte propria istorie. „Este atât de bine cunoscut, fiind pentru noi, constănţenii, şi un element de mândrie, că oraşul în care trăim şi muncim are o istorie multimilenară”, a declarat directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie ale zonei Mării Negre (sec. XIX-XXI), precum şi profesor universitar al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea. El a adăugat că, deşi realizările istoriografice sunt evidente, Constanţa nu beneficiază încă de o monografie istorică unitară, aşa cum au deja numeroase localităţi, realizată pe criterii ştiinţifice riguroase. Pentru a remedia această situaţie, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea a luat legătura cu mai mulţi istorici constănţeni, pentru a forma un grup de lucru al cărui scop să fie realizarea unei monografii istorice unitare a oraşului Constanţa. „Constanţa beneficiază la ora actuală de instituţii de cultură, de un învăţământ superior de istorie, de numeroşi specialişti care au confirmat, în scris, că deţin cercetări pertinente asupra unor momente din dezvoltarea oraşului nostru, începând cu Tomis şi până la Constanţa contemporană”, a precizat prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.
• ALBUMUL MUNICIPIULUI CONSTANŢA • El a adăugat că grupul de lucru va fi format din 43 de istorici constănţeni. Pe lângă aceştia, la realizarea lucrării despre istoria municipiului Constanţa vor putea participa şi studenţii şi masteranzii Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, care vor fi cooptaţi în acest proiect pentru documentare. „Monografia istorică a oraşului Constanţa va fi o lucrare de un înalt nivel ştiinţific, realizată pe un text tip tratat, pe baza unor dovezi ştiinţifice unanim acceptate”, a adăugat prof. univ. dr. Valentin Ciorbea. Pe lângă lucrarea despre istoria oraşului, va fi realizat şi un album al municipiului. Acesta va reuni cele mai reprezentative imagini din evoluţia aşezării, de la primele dovezi de locuire şi până în contemporaneitate. Acesta va fi realizat în limbile română şi engleză, pentru a putea fi folosit şi pe plan internaţional. „La realizarea albumului vor colabora muzeele, precum şi colecţionari de mare prestigiu”, a spus prof. univ. dr. Valentin Ciorbea. Printre proiectele prof. univ. dr. Valentin Ciorbea se numără şi realizarea celui de-al treilea volum din „Istoria secolului XX”, „1939-1945, Diplomaţia războiului”.