Constanţa, judeţul fără donatori de organe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa, judeţul fără donatori de organe

Eveniment 22 Septembrie 2008 / 00:00 758 accesări

Constanţa se clasează printre ultimele judeţe din ţară în ceea ce priveşte numărul donatorilor de organe. “De ani de zile nu am mai avut persoane aflate în moarte cerebrală care să doneze organe cu care am fi putut să salvăm vieţi”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Chirurgie (SRC), totodată şi şeful Clinicii de Chirurgie II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, prof.univ.dr. Vasile Sîrbu, cel care a realizat cu succes mai bine de zece transplanturi renale şi alte transplanturi de celule de insule pancreatice. Tocmai din acest motiv, reprezentanţi ai Centrului de Studii şi Cercetări de Chirurgie experimentală şi biotehnologii medicale, ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar şi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă - filiala Constanţa au organizat masa rotundă cu tema “Transplantul de organe, ţesuţuri şi celule”. Prezent la eveniment, dr. Victor Zota, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a declarat că, la ora actuală, în România, lipsa donatorilor de organe constituie cu adevărat o mare problemă. “Constanţa va avea o acţiune intensă pentru conştientizarea populaţiei şi pentru importanţa actului de donare de organe, atunci cînd specialiştii decid că nu se mai poate face nimic în cazul respectivului bolnav şi aici este vorba despre moartea cerebrală”, a declarat preşedintele ANT. Preşedintele SRC a anunţat că specialiştii judeţului nostru vor face tot posibilul să dezvolte transplantul de organe, acestea fiind prelevate de la donatorii din Constanţa, în contextul în care transportul organelor nu este deloc un procedeu simplu şi nici sigur pentru primitori. “Trebuie să transmitem o serie de mesaje către populaţie pentru a înţelege cît de important este actul de donare. Personalul medicul, alături de reprezentanţii mass-media joacă aici un rol extrem de important, ei fiind mesagerii noştri. După moartea cerebrală nimeni, niciodată, nu-şi mai poate reveni. Să nu se confunde moartea cerebrală cu moartea clinică”, explică prof.univ.dr. Sîrbu. Şeful SCR a precizat că la Constanţa există toată dotarea necesară pentru ca o persoană aflată în moarte cerebrală să fie supusă mai multor teste pentru a se vedea dacă îndeplineşte toate condiţiile de prelevare a unor organe, în cel mai scurt timp fiind pusă în funcţiune şi Banca de organe. Totodată, la nivelul judeţului nostru există şi specialiştii care sînt gata să intervină imediat pentru luarea deciziilor. Familia va primi toate dovezile medicale că persoana dragă este în moarte cerebrală şi că nu mai are nicio şansă la viaţă. La Constanţa, noul coordonator al programului de transplant este dr. Raluca Pasăre.



12