Constanţa, „Mecca” benzinăriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa, „Mecca” benzinăriilor

Eveniment 27 August 2013 / 00:00 2066 accesări

Orice constănţean, cu sau fără maşină, s-a obişnuit deja cu benzinăriile aflate la tot pasul, cărora le fac concurenţă doar sensurile giratorii. În ţară, însă, situaţia se schimbă dramatic, iar românii care au nenorocul să locuiască departe de drumurile naţionale consacrate bat drum lung până la prima pompă. Potrivit unor date centralizate de zf.ro, Bucureşti şi judeţele Constanţa şi Prahova au atras cele mai multe investiţii în benzinării, întrucât sunt zone cu putere mare de cumpărare şi în care există cerere. La polul opus, Botoşani, Tulcea şi Bistriţa-Năsăud aproape că nu există pe harta petroliştilor, probabil pentru că nu prea există multe străzi pe care să circule maşini. Nu, căruţele nu se pun. Astfel, în Bucureşti sunt 121 de staţii peco, dintre care 60 Petrom, 30 Lukoil şi 21 MOL. Constanţa, oraş legat de Capitală prin Autostrada Soarelui şi în care se află consumatori importanţi, precum Portul şi rafinăria Petromidia, este a doua zonă „de aur” pentru benzinari. Aici, Petrom, Rompetrol şi MOL au aproape 60 de benzinării. De notat este că, raportat la numărul de locuitori, Constanţa, cu circa 700.000, bate detaşat Capitala (peste trei milioane locuitori). Practic, în oraşul de la malul mării există o benzinărie la 10.000 de locuitori, în timp ce, la Bucureşti, o benzinărie deserveşte aproape 25.000 de oameni. Excluzând pietonii şi şoferii care tranzitează oraşul din sau înspre Port, putem aprecia că fiecare dintre noi împarte benzinăria de la colţ cu... vecinii şi cam atât. Podiumul este completat de Prahova. La polul opus se află Botoşani (13), Tulcea (12) şi Bistriţa-Năsăud (11). De notat este că cea mai mare reţea naţională de benzinării o are Petrom (524 staţii). Urmează Rompetrol (405), ruşii de la Lukoil (301) şi MOL România (138).

Taguri articol


12