Specialiştii Centrului Naţional de Referinţă pentru Gripă de la Institutul Naţional “I. Cantacuzino” sînt de părere că vaccinul antigripal trebuie făcut în luna octombrie, cînd este mai cald şi viruşii nu circulă încă. În această lună se recomandă vaccinarea în principal a persoanelor cu risc crescut, precum şi a personalului sanitar. Zilele trecute anunţam că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au finalizat licitaţia naţională pentru achiziţionarea vaccinului antigripal pentru sezonul 2008 - 2009 şi că pentru acest an se vor achiziţiona, într-o primă fază, 3,1 milioane de doze de vaccin antigripal, iar ulterior, în funcţie de resursele financiare, se intenţionează cumpărarea altor 700.000 de doze. În noiembrie se recomandă vaccinarea celorlalte categorii şi a copiilor, în decembrie a persoanelor cărora nu li s-a putut face vaccinul în luna octombrie din diferite motive, administrarea acestuia putîndu-se prelungi pînă în ianuarie, pentru prevenirea unei epidemii. Anul trecut, în România, campania a atins ţinta recomandată de reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de vaccinare a 50% din populaţia peste 65 de ani. Şi la Constanţa, de la an la an, tot mai multe persoane au fost vaccinate împotriva gripei. Dacă în sezonul 2005 - 2006 erau vaccinate aproximativ 55.000 de persoane, în sezonul 2006 - 2007, numărul celor imunizaţi a ajuns la 110.000. Deocamdată, în acest moment nu se cunoaşte numărul persoanelor care urmează să fie vaccinate împotriva gripei. “Încă se lucrează la catagrafiere, nu avem o situţie definitivă a tuturor datelor”, a declarat dr. Mihaela Dinisov, directorul medical adjunct al Autorităţii de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa.