Dacă despre cariera artistică a lui Jean Constantin se pot scrie cărţi, despre durerea pricinuită în inimile românilor de decesul acestuia s-ar putea revărsa râuri de cerneală. Rude, apropiaţi, autorităţi publice locale, artişti şi simpli cetăţeni s-au adunat, ieri, la Teatrul de Stat, pentru a-i aduce marelui actor un ultim omagiu. Toţi şi-au exprimat speranţa ca numele sau bucuria dăruită cu generozitate de maestrul comediei să rămână în memoria Constanţei. Primarul Radu Mazăre, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, directorul Direcţiei de Cultură din cadrul CJC, Cristian Zgabercea, directorul Teatrului de Stat, Virgil Iosif, directorul de strategie şi promovare al teatrului, Sorin Lucian Ionescu sau actorul Liviu Manolache sunt doar câteva din numeroasele personalităţi care au trecut să depună flori la sicriul lui Jean Constantin.

Stela Popescu: „Era un aristocrat, un om fin, atent cu toată lumea. Nu era deloc vulgar, el făcea comedie, iar comedia e, uneori, pe muchie de cuţit, mai ales în timpurile noastre... Datorită libertăţii excesive, oamenii au devenit slobozi la gură, ceea ce vom regreta, la un moment dat. Era o fineţe, nici nu te aşteptai să spună vreo porcărie. Pe scenă avea o ţinută de artist mare, nu neapărat ca îmbrăcăminte, ci ca ţinută, avea nobleţe! Asta e trăsătura marilor artişti! Marii comici nu se scălămbăie niciodată, pentru că urmăresc sensul vorbelor şi efectul asupra publicului... şi nu efectul „uşor”!”.

Alexandru Arşinel: „Jean Constantin a reprezentat un moment de speranţă pentru poporul român. E un moment extrem de dureros, pentru că l-am avut în inimă, în suflet, pe Jean. E un moment greu pentru România şi pentru Constanţa, purtătoarea unui talent imens!”.

Nae Lăzărescu: „Nu eram îndeajuns de săraci?! Pierderea aceasta e irecuperabilă, Dumnezeu să-l ierte!”.

Liviu Manolache: „Nu l-am cunoscut doar, am şi crescut cu el... M-a legănat când eram micuţ şi mă aducea taică-miu aici, la teatru. Am crescut sub ochii lor. Şi când mi-am luat lumea’n cap şi am spus că fac teatru academic (ei făceau teatru de revistă), el mi-a spus: „Nu contează ce formă de teatru faci, important este să fie adevărat!” Şi cred că l-am ascultat. Sunt foarte multe amintiri: în primul rând, a fost un mare iubitor al mării! A iubit oraşul, marea, Dobrogea, această zonă pe care nu a părăsit-o cu inima nicio clipă, chiar dacă el a umblat prin toată ţara. Cred că nu există colţişor din această ţară unde Jean să nu fi avut spectacol sau unde filmele în care a jucat să nu-i fi fost difuzate. Prin umorul cu care Dumnezeu l-a hărăzit, nu făcea decât să aducă bucurie. Dacă erai supărat sau aveai mari necazuri, te scotea din această stare şi îţi reda bucuria pentru care exişti ca individ. Era un tip foarte modest. Nu a fost niciodată îngâmfat, arogant, ci s-a comportat exact ca un actor de mare valoare. A dat de la el cât a putut, cum a putut, pentru cei care au ştiut să ia. Sigur, au fost oameni care l-au invidiat pentru succesul sau valoarea lui, pentru steaua lui norocoasă. Toate păleau, însă, în faţa debordantă a acestui histrionism pe care Jean îl avea”.

Sorin Lucian Ionescu: „Am avut onoarea să-l cunosc pe maestrul Jean Constantin. Mama mea a fost chiar vecină cu el, în aceeaşi curte. Am lucrat multă vreme la spectacolele de pe litoral, în anii ‘90 şi era un om cu o puternică personalitate. S-au spus multe lucruri despre el aici şi multe sunt din auzite. Eu vă spun că era un om puternic, orgolios, nu era un om blând, era un om care se bătea. Se bătea pentru meseria lui, pentru breaslă, se bătea chiar pentru el, foarte mult. Nu a fost niciodată un actor care să se vândă ieftin - spun asta şi la propriu şi la figurat.(...) Am aflat acum, de la preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, că există posibilitatea ca Teatrul de Stat să se numească Teatrul „Jean Constantin” şi cred că ar fi un act de dreptate pentru marea familie de artişti din care el a făcut parte alături de fraţii Manolache şi de ceilalţi care au servit teatrul constănţean, nu numai Teatrul Fantasio”.

Virgil Iosif: „Este un om al Constanţei, care a punctat istoria teatrului constănţean. Consider că este o idee excelentă ca Teatrul de Stat să poarte numele regretatului artist!”.