Guvernul României a aprobat în această săptămînă Programul operaţional de cooperare transfrontalieră care va fi derulat între România şi Bulgaria. Acesta vizează dezvoltarea economică şi cooperarea dintre regiunile de frontieră din cele două ţări şi beneficiază de un buget de 262 de milioane de euro, în perioada 2007 - 2013. Programul aprobat de Guvern este derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL). Într-un comunicat al MDLPL se precizează că prin acest program se vor finanţa proiecte în domeniul îmbunătăţirii infrastructurii de transport terestru şi fluvial şi al telecomunicaţiilor, precum şi programe în zona exploatării în comun a resurselor naturale şi de mediu. De asemenea, programul vizează promovarea unui management eficient al riscului în regiunea de cooperare transfrontalieră şi dezvoltarea economică şi socială. Fondurile pot fi alocate pentru proiecte din şapte judeţe din România: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa, şi nouă districte din Bulgaria: Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich, Silistra şi Razgrad. Finanţarea programului va fi asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, care va contribui cu 217,2 milioane de euro, diferenţa reprezentînd cofinanţarea celor două ţări.