Constanţa, port de îmbarcare pentru croaziere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eveniment istoric După 70 de ani

Constanţa, port de îmbarcare pentru croaziere

Eveniment 28 Septembrie 2013 / 00:00 1089 accesări

Constanţa a intrat pe harta porturilor de îmbarcare a navelor maritime, după 70 de ani! Vineri, în premieră pentru oraşul nostru, primii turişti români s-au îmbarcat pe „MSC Musica”, urmând să plece într-o croazieră de 12 zile la Veneţia şi să debarce, la final, tot la Constanţa, fără a mai fi nevoiţi să ia avionul din diverse oraşe pentru a ajunge într-un port de îmbarcare pentru pasagere. Aşadar, cel mai mare port românesc la Marea Neagră a fost, vineri, gazda luxoasei „MSC Musica”, cea mai mare navă care a acostat vreodată la noi, ce aparţine companiei MSC Cruises. „MSC Musica” a fost lansată la apă în 2006, are o lungime de 294 metri, 1.275 cabine (capacitate de 3.013 pasageri), 13 lifturi, patru restaurante, 15 baruri, casino, teatru, internet cafe, teren de tenis, trei piscine şi centre Spa. Totodată, la bordul navei lucrează şi 40 de români, dintr-un total de peste 900 de angajaţi. Venirea „MSC Musica” la Constanţa a fost posibilă prin aderarea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” (CN APM) SA la Asociaţia Internaţională MedCruise, precum şi cu implicarea agenţiei de turism Aerotravel Lufthansa City Center, care, după patru ani de colaborare, a convins MSC Cruises să aleagă Constanţa ca port de îmbarcare pentru navele maritime. „Preţul mediu al unei croaziere pe „MSC Musica” ajunge la 700 de euro”, a declarat directorul executiv al Aerotravel, Gabriel Cristea. La rândul său, preşedintele Asociaţiei de Promovare Litoral Delta - Dunării, Corina Martin, a declarat că transformarea Constanţei în „Home Port” înseamnă mai multe venituri şi a anunţat că sunt discuţii ca din 2015 să fie organizate îmbarcări săptămânale pe navele de croazieră.

TINERI CĂSĂTORIŢI, PE NAVĂ Printre turiştii români care au urcat la bord s-a numărat şi un cuplu de tineri căsătoriţi. Andrei şi Mihaela Cojanu, el - constănţean, ea - bucureşteancă, stabiliţi în Bucureşti, au mărturisit că s-au aflat pentru prima dată pe o navă de croazieră. „Suntem în luna de miere. A fost o excursie neprogramată, decisă pe ultima sută de metri. Cu siguranţă o să fie o experienţă frumoasă. A fost o ofertă ultra last minute”, au declarat tinerii însurăţei.

ÎNCĂ DOUĂ PLECĂRI PÂNĂ LA FINELE ANULUI În această toamnă, agenţia de turism Aerotravel Lufthansa City Center va mai opera încă două curse cu plecare din Constanţa: în 8 octombrie, 11 nopţi, pe ruta Constanţa - Gythion - Veneţia - Katakolon - Istanbul - Yalta - Odessa - Constanţa, şi încă una de o durată şi pe o rută mai scurte: de patru nopţi, cu plecare pe 19 octombrie, pe ruta Constanţa - Gythion (Sparta) - Veneţia. Preţurile pentru aceste pachete de călătorie pornesc de la 249 de euro. În completare, preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării a anunţat că, din acest moment, Constanţa apare în cataloagele MSC. „Pentru 2014 sunt programate opt sosiri şi suntem în discuţii cu reprezentanţii companiei, alături şi de CN APM, ca din 2015 să fie organizate săptămânal îmbarcări. În Europa sunt puţine porturi de îmbarcare. De exemplu, un român care îşi cumpără o croazieră ar fi trebuit să zboare până la Barcelona sau la Genova, la Veneţia sau Istanbul pentru a se îmbarca. De astăzi (n.r. - vineri), orice turist care cumpără o croazieră din orice agenţie din marile oraşe din Europa se poate îmbarca din Portul Constanţa”, a declarat Martin. „În general, nava de pasageri soseşte dimineaţa, în jur de şapte, pleacă seara, în jur de ora 19.00. Noi de foarte mulţi ani operăm excursii locale, degustări de vinuri, tur de Delta Dunării, tur de Bucureşti”, i-a explicat Martin premierului Victor Ponta, pe care l-a invitat la bord, acesta fiind într-o vizită la Constanţa.

Sosirea „MSC Musica” a strâns multe oficialităţi la bordul navei. Printre acestea s-au numărat directorul de Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din Primăria Constanţa, Petrică Munteanu, şi directorul general adjunct al CN APM, Decebal Şerban. Printre oficialităţile care au admirat grandioasa navă s-a numărat şi premierul Victor Ponta. Mesajul lui Ponta a fost: „Felicitări, am venit, am văzut. Ce trebuie să facă autorităţile locale, fac! Uraţi-mi să apuc să fac şi eu o vacanţă”, a spus Ponta. Reprezentantul portului a oferit o plachetă comandantului navei „MSC Musica”, Raffaele Russo, cu însemnele CN APM şi mesajul autorităţilor locale constănţene. La rândul său, comandantul navei le-a dăruit tuturor oficialităţilor prezente plachete cu „MSC Musica”.



12