Constanţa primeşte de la Boc subvenţii mai mici decât Clujul sau Braşovul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa primeşte de la Boc subvenţii mai mici decât Clujul sau Braşovul

Justiție 24 Septembrie 2011 / 00:00 470 accesări

De parcă nu ar fi fost de ajuns că a fost eliminată subvenţia, Guvernul a adăugat o prevedere la deja celebra ordonanţă 70/2011. România a fost împărţită în trei zone: zona rece, zona temperată şi zona caldă, probabil în baza unor studii făcute după ureche de fostul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu. Pentru cele trei zone, Guvernul a stabilit prin aceeaşi ordonanţă şi un consum mediu pe aceste zone. Constanţa a fost inclusă în zona caldă unde consumul mediu în cele cinci luni de iarnă, cum prevede ordonanţa, este între 0,61 şi 2,21 gigacalorii pe lună în funcţie de lună şi de numărul de camere pe care le are locuinţa. „Aceste ajutoare pe care le acordăm sunt valabile doar dacă se consumă puţină căldură. Legea vine şi dă o cantitate maximă consumată pe fiecare cameră şi pe fiecare lună în parte. Dacă se depăşeşte, nu mai avem voie să acordăm ajutoare nici noi, nici Guvernul”, a declarat primarul Radu Mazăre. El a precizat că locuitorii Constanţei se numără printre cei prigoniţi de Boc, dacă luăm în calcul banii pompaţi oraşelor portocalii. „În prezent, suntem în proces cu Guvernul pentru faptul că au acordat integral această subvenţie oraşelor portocalii şi nouă nu. Ar trebui constănţenii să îl întrebe pe Boc, cel care dă banii în oraşele portocalii şi unde subvenţia este mult mai mare, de ce nouă nu ni se dau bani! Ar trebui să se fi gândit la lucrul ăsta, când le spuneam că banii se duc la Cluj, Braşov sau Arad. Să ştie constănţenii că acolo se plăteşte subvenţia tot din banii lor. Să ştie că primarul de la Cluj dă 12 milioane de euro pe flori şi iarbă verde, şi îi mai rămân bani să acorde şi subvenţia. Eu am răguşit spunând aceste lucruri”, a spus Mazăre.

Taguri articol


12