Municipiul Constanţa se va înfrăţi cu oraşul Sankt Petersburg, din Federaţia Rusă. Primul pas în ce priveşte înfrăţirea a fost făcut de partea rusă, care a trimis o solicitare în acest sens Consiliului Local Municipal Constanţa. Consilierii municipali au răspuns ieri acestei invitaţii, aprobînd o hotărîre prin care se dă acordul de principiu în vederea realizării înfrăţirii. Pentru perfectarea documentelor oficiale, autoritatea locală a nominalizat ieri membrii unei delegaţii care va reprezenta Constanţa în cadrul unei vizite oficiale în oraşul rusesc. Din comisie va face parte şi deputatul Ignat Miron, reprezentantul minorităţii ruse în Parlamentul României şi preşedintele grupului parlamentar de prietenie cu Federaţia Rusă. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat ieri că este important ca din această delegaţie să facă parte şi deputatul, întrucît acesta face parte din Consiliul diasporei ruse, format din 11 membri. Acest consiliu discută direct cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, problemele celor 30 de milioane de ruşi care trăiesc în afara graniţelor statului, iar prezenţa lui Ignat Miron în delegaţia constănţeană nu poate fi decît un atu pentru partea română în ce priveşte discuţiile legate de cooperarea bilaterală între Constanţa şi Sankt Petersburg. Ca urmare a prezentării făcute de primarul Radu Mazăre, consilierii au fost de acord ca bugetul municipal să suporte cheltuielile de deplasare ale parlamentarului. „Este important să ne înfrăţim cu Sankt Petersburg. Nu ştiu cîţi oameni din lume au auzit de Constanţa, dar ştiu că foarte multă lume cunoaşte numele oraşului Sankt Petersburg şi putem beneficia de pe urma înfrăţirii cu acest oraş de mare notorietate”, a declarat primarul.