Constanţa şi-a luat rămas bun de la Brîul Maicii Domnului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa şi-a luat rămas bun de la Brîul Maicii Domnului

Justiție 23 Mai 2008 / 00:00 707 accesări

După o săptămînă în care a fost purtată în procesiuni în bisericile din Dobrogea, timp în care peste 250.000 de credincioşi au venit la Constanţa pentru a se ruga la racla sfîntă, Brîul Maicii Domnului a părăsit, ieri dimineaţă, România. Racla adusă de la Mănăstirea Kato Xenias a fost depusă pentru o zi şi la biserica cu hramul „Sfinţilor Constantin şi Elena” din Constanţa, astfel că mii de credincioşi s-au mai putut ruga şi miercuri noaptea la veşmîntul sfînt. Joi dimineaţă, în jurul orei 03.00, racla cu Brâul Maicii Domnului a fost transportată într-o coloană oficială la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, de unde, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, a fost transportată în Grecia. Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, procesiunea religioasă cu Brîul Maicii Domnului în judeţul Constanţa a început în urmă cu o săptămînă, în 15 mai, iar în această perioadă veşmîntul a poposit în mai multe biserici din Mangalia, Eforie şi Constanţa. Odorul sfînt a fost dus iniţial la Mangalia, unde a rămas la dispoziţia pelerinilor pînă duminică, 18 mai. După cele trei zile la Mangalia, Brîul Maicii Domnului a ajuns şi în municipiul Constanţa, procesiunea oprind pentru o oră şi la biserica “Naşterii Maicii Domnului” din Eforie Nord. Credincioşii au avut din nou la dispoziţie trei zile să vină la pentru a se închina şi a se ruga la Catedrala Arhiepiscopală, dar şi la biserica “Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” din Constanţa. „Astăzi (ieri - n.r.) se împlineşte o săptămînă de nădejde, credinţă şi lumină, căile prin care constănţenii şi zecile de mii de pelerini s-au apropiat de cinstitul Brîu”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.



12