Constanţa va avea cel puţin şase formaţii în Divizia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanţa va avea cel puţin şase formaţii în Divizia

Sport 28 Iunie 2006 / 00:00 1344 accesări

Dacă ediţia trecută a Diviziei B la fotbal a stabilit un record de participare pentru judeţul Constanţa, cu patru echipe, acelaşi lucru se poate spune despre viitorul campionat al Diviziei C. Asta pentru că, pe lîngă formaţiile care s-au menţinut în acest campionat, există retrogradatele din eşalonul secund şi o grupare promovată din Divizia D! Numărul lor este încă incert, din diferite motive, dar mai ales financiare.

Din Divizia B au retrogradat Midia Năvodari, Portul Constanţa şi Callatis Mangalia, însă doar ultimele două sînt sigure că vor evolua din toamnă în C (asta dacă nu cumva vor reuşi să se înţeleagă cu FC Altay pentru locul acesteia în eşalonul secund...). Midia, care s-a retras din campionat la finalul turului, a rămas fără jucători şi antrenori, singurul atu al grupării din Năvodari fiind arena de nivelul Diviziei B. De altfel, Stadionul "Petromidia" a găzduit anul trecut şi două meciuri internaţionale oficiale, în care a jucat naţionala de tineret a României! Dezavantajul Midiei este reprezentat de penalizarea de 17 puncte cu care va pleca la drum, pentru că nu şi-a îndeplinit baremul în campionatul trecut.

Astfel, seria a doua a Diviziei C poate deveni serie... constănţeană, cu Portul, Oil Terminal şi FC Farul II, toate din Constanţa, Callatis Mangalia, CSO Ovidiu, foarte probabil CSM Medgidia (noul nume al echipei din 23 August) şi posibil Midia Năvodari.



12