Curtea de Apel Constanţa a emis, ieri, mandat de arestare provizorie în vederea extrădării pe numele lui Ion Petreanu, de 29 ani, din Tulcea. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, tânărul este solicitat de autorităţile franceze, care îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Anchetatorii francezi spun, în mandatul european de arestare emis pe numele lui Petreanu, că, în 2008, acesta a făcut parte dintr-un grup organizat care avea ca principală activitate spargerea de magazine din mai multe localităţi din Franţa. Poliţiştii francezi susţin că tulceanul a furat din patru magazine articole de îmbrăcăminte, ochelari de soare, telefoane mobile şi produse IT. El a fugit din Franţa înainte de a fi prins, însă a fost dat în urmărire internaţională şi depistat, săptămâna trecută, la Tulcea.