Ofiţerii Inspectoaratului General al Poliţiei Române (IGPR), împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului (IPJ) Constanţa au depistat şi reţinut, la sfîrşitul săptămînii trecute, un constănţean condamnat în Belgia la 15 ani de închisoare. P.M., de 26 de ani, era dat în urmărire internaţională prin Interpol după ce a fost condamnat de instanţele din Bruxelles pentru comiterea unor infracţiuni informatice. Conform anchetatorilor, tînărul, în peroada noiembrie 2007 - octombrie 2008, a organizat şi coordonat o organizaţie criminală care, prin intermediul metodei skimming, retrăgea ilegal bani din conturile unor firme private sau ale unor persoane fizice. Anchetatorii belgieni au declarat că organizaţia coordonată de constănţean acţiona atît în ţări al Uniunii Europene, precum belgia, Italia şi Germania, dar şi în Canada, Australia sau Maroc. Cercetările care au dus la identificarea tînărului au fost demarate ca urmare a unei plîngeri depuse de o societate comercială prejudiciată ce are sediul la Bruxelles. Instanţele din Belgia au decis condamnarea acestuia la pedeapsa maximă pentru această infracţiune. Bărbatul a fost predat autorităţilor belgiene la punctul de frontieră Henri Coandă. Tot săptămîna trecută, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR, alte şase persoane urmărite pe plan internaţional au fost reţinute de poliţiştii români şi predate autorităţilor judiciare străine, trei autorităţilor din Ungaria şi cîte o persoană ofiţerilor din Germania, Franţa şi Belgia. Cei în cauză fuseseră condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat, distrugere, tîlhărie, înşelăciune, contrabandă şi infracţiuni informatice.