Constănţean la instanţa supremă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţean la instanţa supremă

Eveniment 13 Iulie 2011 / 00:00 817 accesări

Dosarul în care un bărbat de 28 ani, din Medgidia, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la trei ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, a ajuns în recurs la instanţa supremă. Procurorii vor ca magistraţii să menţină sentinţa dată de Tribunalul Constanţa, prin care Ergihan Amet a fost condamnat la patru ani de detenţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit primul termen de judecată pe 13 septembrie. Potrivit rechizitoriului, pe 11 septembrie 2010, în jurul orei 14.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că în piaţa centrală din localitate a avut loc o altercaţie între Ergihan Amet şi Gilvet Arif, de 20 de ani. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că Amet l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen pe Arif, care a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru a i se salva viaţa. Din declaraţiile martorilor a reieşit că Gilvet Arif a intervenit pentru aplanarea unei dispute verbale iscate între un alt bărbat şi Ergihan Amet, moment în care agresorul a scos cuţitul din buzunar, l-a înjunghiat pe Arif, apoi a fugit. În doar câteva ore, poliţiştii din Medgidia, cu ajutorul ofiţerilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au reuşit să îl prindă pe Amet, care a fost arestat.



12