Constănţeanca Andreea Olariu, susţinută de Mihai Trăistariu şi Dan Bittman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţeanca Andreea Olariu, susţinută de Mihai Trăistariu şi Dan Bittman

Monden 16 Mai 2009 / 00:00 4132 accesări

La vîrsta de numai 12 ani, Andreea Olariu se numără printre cei mai talentaţi elevi ai Şcolii Nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanţa. Andreea se poate lăuda cu o voce de excepţie, pînă în prezent obţinînd nu mai puţin de şapte trofee la diferite festivaluri de muzică pentru copii şi numeroase premii I, II sau III. Fiind elevă şi la Şcoala Populară de Artă, la clasa profesorului Teodor Rădulescu, adolescenta munceşte din greu, pentru că îşi doreşte să devină una dintre artistele de renume ale României.

Andreea Olariu promite o carieră muzicală de succes, fiindu-i solicitată prezenţa din ce în ce mai des, în diverse spectacole şi show-uri de televiziune. Ea va cînta, în această seară, pe scena Sălii Palatului din capitală, alături de Mihai Trăistariu, iar mîine va fi invitată în emisiunea lui Dan Bittman, de pe postul public de televiziune. Mai mult, Andreea va participa, pe 23 mai, la emisiunea „Ne vedem la TVR“, prezentată de Marina Almăşan, iar pe 24 mai, va cînta pe scena Casei de Cultură din Constanţa, fiind invitată în concertul susţinut de trupa „Blaxy Girls“.

Unul dintre visurile Andreei Olariu este şi participarea la Eurovision Junior. Adolescenta a fost remarcată şi de artişti de renume, Nico şi Mihai Trăistariu fiind doi dintre cei care o sprijină.



12