23 Noiembrie 2024, 22:34
Desfăşurate la sfîrşitul săptămînii trecute, în Italia, la Torino, Campionatele Mondiale de scrimă au reprezentat prima competiţie importantă pentru constănţeanul Cosmin Kortyan la nivel de seniori. Fostul vicecampion mondial de cadeţi nu a reuşit mare lucru în competiţia individuală la spadă, dar a ajutat echipa României să obţină poziţia a şasea, cea mai bună performanţă obţinută în scurta sa carieră. Meritul său este cu atît mai mare, cu cît sportivul de la CS Farul este încă junior, Kortyan urmînd să participe la Campionatul European de juniori, în perioada 28 octombrie - 6 noiembrie.