Constănţeanul mort la Kabul a fost repatriat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţeanul mort la Kabul a fost repatriat

Eveniment 09 Iulie 2013 / 00:00 1310 accesări

Trupul neînsufleţit al lui Paul Cristian Boulean, constănţeanul de 43 de ani care a fost ucis, marţea trecută, în timpul unui atac terorist asupra bazei „Camp Pinnacle“ din Kabul, Afganistan, a ajuns, ieri, la Constanţa. Sicriul a fost adus cu o cursă specială pe Aeroportul „Henri Coandă” şi apoi preluat de familia lui Boulean. El a fost depus la Casa Mortuară a Cimitirului Municipal din Constanţa, iar înmormântarea va avea loc joi. Pentru că a murit ca un erou, sicriul a fost acoperit cu steagul României, dar şi cu steagul SUA. „Nu pot să cred că e tata în acel sicriu. Nu-mi vine să cred şi nu vreau să accept acest lucru”, a spus, cu lacrimi în ochi, fiul său, Robert. Paul Cristian Boulean era de cinci ani în Afganistan, fusese patru ani în Irak şi lucrase 13 ani la Jandarmeria constănţeană. „A murit ca un erou. Îi plăcea armata foarte mult. Era devotat, îi plăceau adrenalina şi acţiunea, nu avea frică de nimic, nici măcar de moarte. Mergea voluntar în orice misiune. A murit în somn şi nu a putut să se apere. Ultima dată am vorbit cu el cu o seară înainte de nefericitul eveniment. Era vesel, bucuros, plin de viaţă, optimist şi îmi spunea că în ziua următoare trebuie să plece în misiune. Fusese acasă cu o lună înainte şi trebuia să vină în august, însă… l-am adus aşa”, a declarat, pentru cotidianul „Telegraf”, Dorina, soţia lui Paul Cristian Boulean.

GHINION Dorina Boulean spune că soţul ei a avut ghinion, deoarece nu cu mult timp înainte îşi schimbase locul unde dormea. „Îi plăcea să stea într-o cameră aerisită cu geam şi şi-a schimbat locul, s-a mutat la etaj. Acesta probabil a fost ghinionul lui, pentru că cei de la parter au fost doar răniţi”, a mai spus Dorina Boulean. Fiul său, Robert, spune că are nenumărate amintiri frumoase care îl leagă de tatăl lui şi va încerca să fie ca el, chiar dacă nu îi va urma exemplul în ceea ce priveşte profesia. „A fost cel mai bun, iubitor şi puternic om din întregul univers. O să încerc să fiu ca tata!”, a spus Robert Boulean. Tânărul a spus că pe tatăl său îl ocolise moartea în 2006, în Irak. „Într-un an, de Revelion, s-a auzit bubuitura unei petarde şi s-a speriat. L-am văzut, dar nu i-am spus nimic. După ce şi-a revenit, mi-a povestit că, înainte de a veni acasă, le-a căzut o rachetă chiar în bază, dar nu a explodat. Practic, a ocolit moartea...”, a adăugat Robert. El va purta mereu un medalion asemănător unei plăcuţe de identificare, primit cadou de la tatăl lui, pe care este gravat: „With love from dad. U.S. Afganistan 2009”.

Taguri articol


12