În 22 februarie, în Golful Aden, piraţii somalezi capturau cargobotul “Saldanha”, un mineralier de 75.000 de tone, sub pavilion maltez şi aparţinînd unui armator grec, care transporta cărbune. Printre membrii echipajului se aflau şi doi români, căpitanul vasului, Adrian Hududui, din Braşov, şi fitterul Marian Strîmbeanu, din Constanţa. Potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), totodată şi reprezentantul pentru România al Federaţiei Internaţionale a Navigatorilor (ITF), Adrian Mihălcioiu, ei au plecat în voiaj în luna noiembrie, prin compania de recrutare de personal “Bright Balkan Shipping Services SRL” din Constanţa. În 27 aprilie, responsabilul Programului regional pentru protecţia marinarilor, Andrew Mwangura, anunţa că piraţii somalezi au eliberat nava Saldanha, după ce au primit răscumpărarea de aproape două milioane de dolari. „Prietenii mei au eliberat un vas grecesc după ce a fost plătită o răscumpărare de 1,9 milioane de dolari”, a declarat un pirat care s-a identificat numai cu prenumele, Hussein. Acum, fitterul Marian Strîmbeanu s-a întors acasă. „A fost cumplit. Cea mai grea încercare a fost stresul la care am fost supuşi, deoarece piraţii beau şi se drogau şi se comportau imprevizibil, trăgînd cu armele din senin. Totuşi, nu am fost niciodată bătuţi. Am dormit în sala de mese, am mîncat rămăşiţele şi ce nu le plăcea piraţilor, din proviziile navei. Am avut noroc că nu le-a plăcut brînza...”, povesteşte Marian Strîmbeanu, care s-a întors la nepoţelul său, abia născut, pe care nu apucase încă să-l vadă. „Un alt moment foarte greu de depăşit a fost atunci cînd au primit răscumpărarea. Erau foarte nervoşi, drogaţi, vă daţi seama, aveau sacii de bani cu ei, trăgeau cu armele în toate direcţiile. Au tras şi în nava pe care eram, după ce am început să ne îndepărtăm”, continuă fitterul Strîmbeanu. În ceea ce priveşte planurile de viitor, acesta se dovedeşte a fi un adevărat lup de mare. „Cu toată trauma pe care am suferit-o, că nici acum nu-mi vine să cred că m-am întors acasă, viu şi nevătămat, mă voi întoarce pe mare. Este singura meserie care îmi place cu adevărat”, încheie el.
Amintim că, în prezent, pe lîngă cei unsprezece marinari români aflaţi la bordul cargoului Victoria, răpit marţi - constănţenii Petru Constantin Tinu, comandantul navei; Ruxandra Sarchizian, ofiţer punte; Hartin Sarchizian, şef mecanic, tatăl Ruxandrei; Vasile Ivaşcu, şef echipaj; Stelian Cătrună, timonier; Rafail Grancea, marinar; Dumitru Curcă, bucătar; Andrei Gheţu, stagiar şi secundul Mihai Traian Vasile, din Cîmpina, judeţul Prahova, ofiţerul I mecanic Gheorghe Chivescu, din Pucioasa, judeţul Dîmboviţa şi timonierul Alecu Chirilă, din Galaţi - alţi cinci navigatori români sînt ostatici, de pe 12 aprilie, la bordul remorcherului italian Buccaneer.