Candidată la un loc în cupele europene, CS Tomis Constanţa a încheiat turul Ligii Naţionale cu un succes extrem de important. Formaţia pregătită de Dumitru Muşi s-a impus pe terenul uneia dintre contracandidatele la locurile fruntaşe, HCM Roman, 26-22, şi a urcat pe poziţia a patra în clasament. Decise să nu rateze şansa apropierii de podium, constănţencele au condus încă din primele minute, mărind treptat diferenţa de pe tabela de marcaj. Drept urmare, la finalul primei reprize CS Tomis conducea categoric pe tabela de marcaj, 15-9. La reluare, oaspetele au pierdut-o pe Loredana Mateescu, sancţionată cu cartonaşul roşu pentru trei eliminări, destul de uşor acordate de arbitri. Chiar şi aşa, elevele lui Dumitru Muşi au continuat să domine, diferenţa ajungînd şi la şapte goluri. În ultimele minute, avînd asigurată victoria, gruparea de pe litoral a încetinit ritmul, dar s-a impus fără dubii, 26-22. “Nu am avut nicio problemă, pentru că am condus tot meciul. Fetele au prins o zi bună şi au jucat foarte bine”, a declarat preşedintele clubului, Gheorghe Slabu. Pentru CS Tomis au marcat: Druţu 9, Strungaru 5, Rusu 4, Dospin 3, Mateescu 2, Pîrîianu, Blebea şi Drilea cîte 1. “Poate că se putea mai mult, dacă nu era accidentele de la Deva şi Brăila, dar sunt foarte mulţumit de parcursul echipei în acest tur de campionat. Am terminat în obiectiv, locurile 3-5, iar în retur încercăm să ne batem la poziţia a treia, de care ne despart trei puncte”, a adăugat Slabu. Chiar dacă turul campionatului a luat sfîrşit, Mihaela Pîrîianu şi compania nu au intrat în vacanţă. Constănţencele vor disputa în devans meciul cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea, din prima etapă a returului, joi, 28 decembrie, în deplasare. Apoi vom rămîne la Rîmnicu Vîlcea încă două zile, pentru a participa la un turneu amical.
Celelalte rezultate ale etapei: HC Zalău – Cetate Deva 27-27; Oţelul Galaţi – Astral Poşta Cîlnău 20-19; Oltchim Rîmnicu Vîlcea – Dunărea Brăila 37-20; Rapid Bucureşti – Universitatea Cluj 25-27; Universitatea Timişoara – Mureşul Tîrgu Mureş 28-26. Partida Rulmentul Braşov – HCM Baia Mare s-a disputat în devans şi s-a încheiat cu victorie echipei pregătite de Mariana Tîrcă, 33-18.