Constănţencele, pe tabloul principal la simplu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CM de tenis de masă din Columbia

Constănţencele, pe tabloul principal la simplu

Sport 15 Decembrie 2009 / 00:00 395 accesări

Campionatul Mondial de tenis de masă rezervat junioarelor, competiţie care se desfăşoară în Columbia în această perioadă, a continuat ieri cu partidele din cadrul probei de simplu şi dublu mixt. Din păcate, parcursul tricolorelor în cadrul ultimei probe s-a încheiat, ambele echipe, în a căror componenţă se aflau junioarele Cristina Hîrîci (LPS CSS “Nicolae Rotaru” - CS Farul) şi Bernadette Szocs, au ratat calificarea în optimi. Hîrîci şi francezul Quentin Robinot au cedat în faţa perechii Chung-Yi Wang Li / Chia-Chih Lin (Taipei / China), scor 0-3, în timp de Szocs şi Simon Gauzy (Franţa) au fost învinşi de cuplul suedez Kristian Karlsson / Malin Pettersson, scor 2-3. Tot ieri, în proba de simplu, s-au încheiat partidele din cadrul grupelor de calificare, toate cele patru reprezentante ale României calificându-se pe tabloul principal. Misiunea din primul tur a fost însă una dificilă pentru cele două sportive de la LPS CSS “Nicolae Rotaru” - CS Farul, Cristina Hîrîci întâlnind-o aseară pe I-Chun Lin (Taipei / China), în timp ce Anamaria Sebe a înfruntat-o pe jucătoarea de origine asiatică, Lily Zhang (SUA). Aseară s-au disputat şi primele partide din proba de dublu feminin, perechea Cristina Hîrîci / Anamaria Sebe câştigând, cu 3-0, confruntarea cu perechea olandeză Suzanne Dieker / Britt Eerland. Şi cea de-a doua pereche tricoloră din această probă, formată din Camelia Postoacă şi Bernadette Szocs, a debutat cu dreptul, învingând, tot cu 3-0, cuplul polonez Beata Adamaszek / Roksana Zalomska.



12